HC Zalău, cu infirmeria plină la malul Dunării

Nu mai puţin de patru handbaliste pregătite de Gheorghe Tadici sunt indisponibile pentru meciul de miercuri seara, de la Brăila

La fel ca în partida din prima etapă, când a pierdut cu scorul de 19 – 26 pe teren propriu în faţa celor de la CSM Bucureşti, HC Zalău va avea patru absenţe importante şi în partida de miercuri seara, când va evolua pe terenul formaţiei HC Dunărea Brăila. Pe lângă accidentările mai vechi ale portarului Adina Mureşan şi jucătoarelor de câmp Andrada Pop şi Roxana Varga, cu probleme de sănătate se confruntă şi portarul Mihaela Cheţa, care a suferit o entorsă cu doar două zile înaintea începerii campionatului.
„Mihaela Cheţa s-a accidentat în timpul antrenamentului de joi, după o minge ricoşată din bară în picior. Este o entorsă, la limina unei fisuri. Va necesita aproximativ 15 zile de repaus, iar la densitatea aceasta de meciuri, pe lângă celelalte trei accidentate este o pierdere mare. În aceste condiţii, avem puţine soluţii, mai ales în poartă. Probabil, din etapa a treia va începe campionatul şi pentru noi, în sensul de a aduna puncte, pentru că în deplasarea de la Brăila ne va fi foarte greu să obţinem ceva”, a declarat Gheorghe Tadici.
HC Dunărea Brăila a evoluat tot pe teren propriu şi în prima etapă, câştigând cu scorul de 36 – 23 în faţa nou-promovatei, Mureşul Târgu Mureş, după ce la pauză tabela a arătat 15 – 10 tot în favoarea brăilencelor.
Partida dintre HC Dunărea Brăila şi HC Zalău este programată la ora 19:30 şi va fi oficiată de cuplul internaţional de arbitri format din Bogdan Stark şi Romeo Ştefan.
În prima etapă s-au înregistrat următoarele rezultate: SCM Craiova – HCM Baia Mare 21 – 32, „U” Alexandrion Cluj – HCM Roman 29 – 29, HC Zalău – CSM Bucureşti 19 – 26, CSM Ploieşti – ASC Corona Braşov 21 – 29, HC Dunărea Brăila – SC Mureşul Tg. Mureş 36 – 23, CSM Unirea Slobozia – HCM Râmnicu Vâlcea 23 – 22, CSM Cetate Devatrans – Universitatea Neptun Constanţa 31 – 28.
Programul complet al etapei a II-a: HCM Baia Mare – CSM Ploieşti, HC Dunărea Brăila – HC Zalău, SC Mureşul Tg. Mureş – Universitatea Neptun Constanţa, ASC Corona Braşov – CSM Cetate Devatrans, HCM Râmnicu Vâlcea – „U” Alexandrion Cluj, CSM Bucureşti – CSM Unirea Slobozia, HCM Roman – SCM Craiova.

Leave a Comment