HC Zalău, calificată în turneul final al Cupei României

După victoria la scor obţinută împotriva handbalistelor de la Universitatea Cluj, 30 – 22, Handbal Club Zalău a reuşit să câştige şi duelul din sferturile de finală ale Cupei României. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a învins miercuri cu scorul de 29 – 22 Ştiinţa Bucureşti, în faţa căreia a condus şi la pauză cu scorul de 16 – 12. Cele mai bune marcatoare ale Zalăului au fost Toth Krisztina şi Andreea Bujor.

În Final-Four-ul Cupei României s-au mai calificat CSM Bucureşti, Gloria Buzău şi Rapid Bucureşti, iar formaţia zălăuană va da piept cu echipa din Buzău. Partida dintre cele două formaţii este programată sâmbătă, de la ora 11, iar cealaltă semifinală, dintre Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti va avea loc la ora 15:30.

Rezultatele sferturilor de finală: Minaur Baia Mare – Rapid Bucureşti 28 – 23, SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Buzău 33 – 34, CSM bucureşti – Dunărea Brăila 27 – 24 şi HC Zalău – Ştiinţa Bucureşti 29 – 22.

Leave a Comment