HC Zalău are trei oferte pentru postul de pivot

Chiar dacă echipa pe care o conduce a avut o evoluţie bună la „Cupa Consiliului Judeţean Sălaj”, un turneu organizat de HC Zalău la finalul săptămânii trecute, Gheorghe Tadici nu renunţă la ideea de a transfera un pivot până la începerea returului Ligii Naţionale de handbal feminin.
Tehnicianul zălăuan a renunţat după încheierea turului la ambii pivoţi pe care-i mai avea în lot după plecările Georgianei Ciuciulete şi Crinei Pintea. Clubul zălăuan s-a despărţit atât de Georgiana Bazon, transferată în această vară de la CSM 2 Bucureşti, cât şi de Alexandra Lazăr, o handbalistă căreia Tadici i-a acordat mai multe şanse de a confirma la nivelul Ligii Naţionale.
„Chiar dacă ele s-au pregătit bine la antrenamente, randamentul pe care l-au avut în timpul meciurilor nu a fost cel pe care ni-l doream. Am renunţat la cele două jucătoare, iar în zilele următoare vom stabili ce pivot transferăm la echipă. Avem trei oferte în acest moment, iar mâine (miercuri, n.r.) voi purta o discuţie şi cu celelalte persoane din conducere pentru a lua o decizie finală. Personal, mi-aş dori doi pivoţi, dar m-aş mulţumi şi cu unul. În momentul în care vom reuşi transferul, vom împrumuta o altă jucătoare sau o vom transfera definitiv la un alt club din România”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Componentele echipei HC Zalău vor avea două zile libere de Crăciun, urmând să revină la antrenamente sâmbătă, 26 decembrie. De Anul Nou, vor urma alte două zile libere, iar în data de 2 ianuarie 2016, jucătoarele pregătite de Tadici se vor prezenta la antrenamente pentru a pregăti duelul cu HCM Roman, din data de 6 ianuarie 2016.
Între Crăciun şi Anul Nou, HC Zalău va participa la un turneu de pregătire la Cluj-Napoca, la care, pe lângă formaţia clujeană şi cea zălăuană vor mai participa două echipe din Liga Naţională. Pentru jucătoarele lui Tadici, va fi ultimul turneu din acest an după cel de la Zalău, la care au mai fost prezente echipele DVCS Debrecen, NKSE Bekescsabai şi Universitatea Alexandrion Cluj.
Formaţia de la poalele Meseşului a efectuat în această iarnă şi un stagiu de pregătire de 12 zile la Cheile Grădiştei.

2 Thoughts to “HC Zalău are trei oferte pentru postul de pivot”

  1. Anonim

    „Trei oferte” ar insemna ca trei pivoti l-au sunat pe tadici si s-au oferit sa joace pentru Zalau.
    „Trei variante” ar insemna ca tadici a urmarit trei pivoti pe care urmeaza sa-i oferteze.
    Sper sa nu gresesc cu explicatiile. Dar limba romana bat-o vina.

  2. pipa

    parca vad ca incepem campionatul tot fara pivot

Leave a Comment