HC  Zalău a renunţat la Andreea Tecar

Handbal Club Zalău a rămas cu 17 jucătoare în lot, după ce managerul Gheorghe Tadici a decis să renunţe la serviciile interului dreapta, Andreea Tecar, handbalistă împrumutată anul trecut de la Minaur Baia Mare.

„Tecar mai avera contract cu noi până în vara anului viitor, iar cei de la Baia Mare ne-au cerut 6.000 de euro pentru ea. Am oferit 1.200, o sumă acceptabilă pentru ceea ce a arătat, mai ales în ultima perioadă. Ea a venit cea mai port pregătită după perioada de pauză şi am decis să renunţăm la ea, deoarece pentru HC Zalău, Tecar nu mai prezintă niciun avantaj în acest moment din niciun punct de vedere. Am introdus-o în câteva jocuri, dar nu a arătat mare lucru”, ne-a informat Tadici.

Tecar a început handbal la Extrem Baia Mare, apoi a ajuns la CSS 2, iar din 2016 a fost legitimată la Minaur Baia Mare, formaţie cu care a debutat în 2018 în Liga Naţională.

 

Liga Naţională de handbal feminin, între turnee şi etape tur-retur

Dacă Liga Naţională de handbal masculin a început în 15 octombrie, cu un turneu ce a cuprins trei etape, la feminin, situaţia este în continuare incertă. S-a vorbit şi aici despre turnee, un prim astfel de eveniment urmând a se desfăşura în perioada 14 octombrie, dar echipele nu agreează acest sistem de desfăşurare, optând pentru etape tur-retur.

Cele 16 echipe din Liga Naţională au trimis o scrisoare deschisă către ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ  Stroe, aşteptând în aceste zile un răspuns din partea acestuia.

„Toate cele 16 echipe din Liga Naţională am trimis o scrisoare către ministrul Tineretului şi Sportului, aşteptăm un răspuns în aceste zile, apoi vom face o scrisoare deschisă şi către prim-ministrul Ludovic Oran şi către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Aşteptăm poziţia MTS, de care ar trebui să ţină cont şi Federaţia Română de Handbal. Nu există o dată certă la care să înceapă campionatul”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Managerul formaţiei zălăuane aşteaptă un răspuns favorabil din partea MTS, mai ales că această situaţie a fost adusă la cunoştinţa parlamentarilor sălăjeni, iar o discuţie în acest sens s-a purtat chiar şi cu sălăjeanul Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

„S-a discutat şi cu parlamentarii sălăjeni, chiar şi cu ministrul Lucian Bode, pentru a ne sprijini în această problemă”, a mai afirmat Tadici.

FRH intenţionează să programeze şase etape în acest an, dar o decizie finală va fi luată abia după ce se va stabili modalitatea de desfăşurare a partidelor.

 

Alte articole

2 Thoughts to “HC  Zalău a renunţat la Andreea Tecar”

  1. Anonim

    de ce acest club este finantat din bani publici ? de ce nu este finatat ca si anii trecuti de firme private, care stiu sa verifice cum sunt cheltuiti banii !!

  2. Anonim

    Asa sunt finantate toate cluburile din Romania la toate disciplinele sportive . Inteles ?

Leave a Comment