HC Zalău a obţinut a şasea victorie în Liga Naţională

Handbal Club Zalău a obţinut a şasea victorie în Liga Naţională, câştigând cu scorul de 32 – 26 (17 – 10) duelul susţinut miercuri, în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea, împotriva echipei CSM Galaţi.

Zălăuancele au practicat un joc bun încă din startul partidei, Dindiligan, Mihart, Berbece şi Severin fiind principalele marcatoare. Echipa lui Tadici s-a desprins la 7 – 1 după aproape un sfert de oră, iar la cabine a intrat cu avans de şapte goluri, gălăţencele marcând ultimul gol al primei părţi, prin Cristina-Alexandra Andriţa.

Forma bună a Zalăului a continuat şi în partea secundă, iar diferenţa a crescut chiar la 12 goluri în favoarea Zalăului, 29 – 17 în minutul 45. În ultimele zece minute, Tadici a introdus în teren şi rezervele, iar adversarele s-au apropiat la şase goluri până la final, Zalăul pierzând practic a doua repriză din cauza evoluţiei avută în final.

„A fost un joc cu încărcătură şi presiune pentru ambele echipe. Adversarele sunt în criză de puncte, iar victoria era foarte importantă şi pentru noi. Am avut un început foarte bun, ne-am desprins la şapte goluri la pauză şi am continuat să evoluăm bine până în minutul 52, când au intrat şi rezervele, iar avantajul nostru a scăzut. Am avut un oarecare handicap în apărare fără Lazea, care şi-a fracturat degetul de la mână. Este foarte bine că am obţinut cele trei puncte şi sper să încheiem turul cu 21 de puncte. Urmează un meci foarte geeu la Baia Mare, cu SCM Râmnicu Vâlcea – echipa campioană, pe urmă cu Rapid şi Slatina. Este foarte greu să termini un campionat în condiţiile actuale de organizare, dar nu poţi spune nimic că imediat eşti amendat şi chemat la Comisie. Dacă spui adevărul, doare, iar ca s[ mint de dragul cuiva, nu pot”, a declarat Gheorghe Tadici.

Cea mai bună marcatoare a Zalăului în victoria de miercuri a fost Alexandra Severin, cu 10 goluri, iar de la gălăţence, Cristina Cioric, cu 11 reuşite.

După succesul cu CSM Galaţi, HC Zalău a acumulat 18 puncte, urcând pe locul şapte în Liga Naţională.

Leave a Comment