Cu trei victorii din tot atatea partide disputate, HC Zalau a castigat prima editie a Cupei Salaj, turneu amical de handbal la care au mai fost prezente HCM Roman, Universitatea Jolidon Cluj si CSM Cetate Devatrans. Competitia a debutat joi dimineata cu meciul dintre formatia zalauana si cea din Deva. Prima parte a intalnirii a fost echilibrata, managerul Gheorghe Tadici trimitand in teren, de la inceputul partidei, doar trei dintre titulare. Jocul s-a schimbat insa in repriza secunda, Zalaul s-a distantat odata cu trecerea timpului. Spre finalul intalnirii au intrat si celelalte titulare, iar formatia zalauana s-a distantat la 6 goluri (27 – 21) in minutul 56. Insa pe fondul unei relaxari din partea jucatoarelor noastre, devencele s-au apropiat la patru goluri pana la final (28 – 24).
Al doilea meci sustinut de HC Zalau a avut loc joi dupa-amiaza, impotriva vicecampioanei U Jolidon Cluj. Avand in fata un adversar foarte apropiat din punct de vedere valoric, Tadici a introdus toate titularele inca din primul minut. Cu cateva minute inainte de finalul primei parti, echipa Zalaului era condusa la un gol (10 – 11), insa pauza le-a gasit in avantaj pe fele lui Tadici (12 – 11). Si scorul de la final era favorabil echipei zalauane, care s-a impus la doua goluri impotriva clujencelor (27 – 25).
Cea de-a treia partida, impotriva echipei din Roman, a fost o noua sansa pentru jucatoarele de rezerva de a demonstra ca merita sa faca parte din lotul antrenat de Gheorghe Tadici. Doar Georgiana Ciuciulete si Valeria Bese au fost titularele care s-au regasit in formula de start, celelalte jucatoare care au completat 7-le de start fiind: Cheta, Varga, Trif, Ciobanu si Rob.
Scorul era egal dupa 8 minute de joc (4 – 4), insa in minutul 16, Romanul avea un avantaj de patru goluri (4 – 8). Zalauancele au revenit pana la pauza si au intrat cu avantaj minim la vestiare (13 – 12). Scorul a continuat sa fie strins pana spre final, cand Tadici a introdus in teren si celelalte titulare, dar si pe junioara Andrada Pop, jucatoare cu dubla legitimare la CSS Zalau. In minutul 41 scorul era 21 – 19, insa cu trei minute inainte de final Zalaul avea un avans de sapte goluri (29 – 22). Tot sapte goluri au fost si la final (32 – 25).
Ultimul meci al turneului, incheiat la pauza din cauza voleibalistilor de la Remat
Din cauza unei neintelegeri intre managerul Gheorghe Tadici si cei doi tehnicieni ai echipei Remat Zalau, ultima partida a Cupei Salaj, cea dintre U Jolidon Cluj si CSM Cetate Devatrans, s-a jucat doar pana la pauza.
Cum antrenamentul echipei de volei s-a intersectat cu ultimul meci al turneului, aceasta din cauza depasirii timpului alocat pentru turneu, jucatorii de la Remat au patruns in sala in pauza ultimului meci. Oficialii Rematului sustin ca ar fi primit acceptul domnului Tadici de a incepe incalzirea in pauza ultimului meci, insa fostul selectioner afirma ca a acceptat cu conditia sa faca stretching-ul doar intr-un colt al salii. Voleibalistii s-au asezat insa in mijlocul salii, pe terenul de volei, iar la finalul pauzei antrenorul Mariusz Sordyl nu a dorit sa intrerupa antrenamentul. Dupa cateva discutii contradictorii intre Gheorghe Tadici si cei doi tehnicieni ai Rematului, cele doua echipe oaspete, Deva si Cluj, au fost nevoite sa paraseasca suprafata de joc. Este un gest incalificabil ce au facut cei de la volei. Intr-adevar s-a depasit timpul alocat pentru turneu, insa e vorba de un turneu de pregatire, nu de un simplu antrenament. E vorba de niste echipe care au cheltuit o gramada de bani pe transport, cazare si masa, iar noi am cheltuit pe arbitraje. E bataie de joc din partea lor. Este prima competitie compromisa din istoria acestui club. Din aceasta cauza nu am mai putut face nici festivitatea de premiere, a declarat extrem de indignat Gheorghe Tadici.
De cealalta parte, directorul executiv al Rematului, Marcel Doru Tarle, s-a rezumat la a spune ca a fost o lipsa de comunicare din partea antrenorilor nostri si a domnului Tadici. Ne-au lasat sa intram pe teren, dupa care antrenorul nostru, fiind un tip profesionist, nu a mai vrut sa intrerupa antrenamentul. Nu cred insa ca trebuie facut un scandal din acest lucru.
Daca antrenorul Clujului, Gheorghe Covaciu, a acceptat intr-un tarziu situatia creata, presedintele Devei, Marian Muntean, parea extrem de deranjat chiar si la plecare.
Rezultatele turneului: HC Zalau – CSM Cetate Devatrans 28 – 24 (14 – 13), HCM Roman – U Jolidon Cluj 27 – 28 (11 – 12), HCM Roman – CSM Cetate Devatrans 39 – 33 (18 – 15), HC Zalau – U Jolidon Cluj 27 – 25 (12 – 11), HC Zalau – HCM Roman 32 – 25 (13 – 12), CSM Cetate Devatrans – U Jolidon Cluj 14 – 21 (meciul a fost intrerupt la pauza).
Clasament: 1. HC Zalau – 6p., 2. U Jolidon Cluj – 4p., 3. HCM Roman – 2p., 4. CSM Cetate Devatrans – 0p.