HC Zalău a câştigat ediţia a V-a a Cupei de Vară

HC Zalău, Corona Braşov, HCM Baia Mare şi SCM Craiova au încheiat perioada de pregătire cu un turneu de verificare organizat vineri şi sâmbătă la Zalău, intitulat Cupa de Vară, ediţia a V-a. Chiar dacă au fost momente în care maniera de arbitraj i-a nemulţumit pe cei patru tehnicieni, turneul a fost unul util pentru toate cele patru formaţii.
Locul întâi şi trofeul a fost câştigat de HC Zalău, formaţia condusă de Gheorghe Tadici obţinând trei victorii din tot atâtea partide susţinute. Chiar dacă cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în partida cu Braşovul, meciul a fost unul disputat, cu mari ambiţii din partea jucătoarelor celor două echipe. Şi atmosfera din sală a fost una ca la un meci oficial, echipa de junioare de la Corona Braşov, venită să susţină un amical cu junioarele de la CSS Zalău, încurajându-şi pe tot parcursul meciului colegele mai mari.
Pe poziţia secundă s-a situat echipa din Braşov, care a terminat la egalitate de puncte cu SCM Craiova, dar a avut avantajul rezultatului direct. Fără nicio victorie, cu un egal în faţa Braşovului, băimărencele antrenate de Costică Buceschi s-au clasat pe ultimul loc.
Declaraţii la finalul turneului:
Gheorghe Tadici, manager HC Zalău: „Cred că a fost un turneu util pentru toate echipele. Fiecare a încercat să-şi utilizeze întreg lotul avut la dispoziţie. Rezultatele au fost mai puţin importante şi nu reflectă ceea ce a fost în teren. Cred că suntem pregătiţi să abordăm campionatul. Sunt câteva jucătoare care şi-au îmbunătăţit evoluţia la ultimele două turnee şi sper să rămână la acest nivel. Vom debuta în noul sezon în 9 septembrie, în faţa lotului naţional de tineret, care a fost înscris în campionat în locul celor de la Terom Iaşi. În mare, va fi lotul care a câştigat locul patru la Campionatul Mondial”.
Mariana Târcă, antrenor ASC Corona Braşov: „A fost un turneu foarte util, în care am văzut care ne sunt carenţele şi nivelul formei sportive. Din păcate, un turneu umbrit de o manieră de arbitraj care nu ar trebui să se întâmple în anumite jocuri de pregătire. Sunt mulţumită de atitudinea fetelor, dar sunt sigură că miercuri, la primul meci, vor avea o cu totul altă atitudine. Îmi doresc de la ele o clarviziune cât mai bună în timpul jocului. Nu ne-am stabilit neapărat un obiectiv, dar ne dorim să avem o evoluţie crescătoare de la joc la joc. Avem multe jucătoare tinere, iar pe acest lot ne dorim să ne bazăm în următorii doi, trei ani”.
Costică Buceschi, antrenor HCM Baia Mare: „A fost un turneu foarte bine organizat din puncte de vedere al datei, cu trei, patru zile înainte de începerea campionatului. Un turneu în care ne-am măsurat forţele cu două dintre echipele care se vor lupta pentru un loc în fruntea clasamentului, mă refer la Zalău şi Braşov, dar şi cu o echipă foarte ambiţioasă, cum este Craiova. Pentru noi au fost meciuri bune şi mai puţin bune, dar, în mare, sunt mulţumit de jocul echipei. Mi-am făcut o imagine despre primul „7” cu care vom aborda noul sezon. Avem ca obiectiv un loc de cupă europeană, dar va fi un obiectiv greu. Avem o echipă foarte tânără, cu o medie de vârstă de 23 de ani şi şapte luni”.

Rezultatele comnplete:
HC Zalău – SCM Craiova 23 – 20
ASC Corona Braşov – HCM Baia Mare 28 – 28
HC Zalău – ASC Corona Braşov 28 – 21
SCM Craiova – HCM Baia Mare 27 – 25
ASC Corona Braşov – SCM Craiova 26 – 25
HC Zalăz – HCM Baia Mare 25 – 24
Clasamet: 1. HC Zalău – 6p.; 2. ASC Corona Braşov – 3p; 3. SCM Craiova – 3p; 4. HCM Baia Mare – 1p.
Cel mai bun portar al turneului: Ildiko Barbu – SCM Craiova
Cel mai tehnică jucătoare: Marinela Burghel – ASC Corona Braşov
Miss turneu: Dana Băbeanu – SCM Craiova
Golgeter: Melinda Geiger – HCM Baia Mare

2 Thoughts to “HC Zalău a câştigat ediţia a V-a a Cupei de Vară”

  1. Sperante confirmate

    Au castigat clar si joaca consistent cu jucatoare tinere. Apararea e uneori Beton , dar portari mai slabuti. Oricum o echipa solida se anunta si in acest an . Achizitiile Pera si portarul Roman -modeste rau deocamdata ! Promovarea tinerelor Varga,Cobanu, Ailincai, Cheta, Trif, Pop, de BUN augur . Tadici stie …..meserie !

  2. cami

    Felicitari tuturor!

Leave a Comment