Handbalistele zălăuane încep ultimele asalturi pentru menţinerea în Liga Naţională

Cinci etape au mai rămas de disputat din actualul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, iar HC Zalău le va susţine următoarele două pe teren propriu. Gheorghe Tadici speră la două victorii, chiar dacă adversarii nu sunt deloc accesibili, două succese care ar ajuta mult Zalăul în „ecuaţia” menţinerii pe prima scenă.

„Este clar că vor fi două meciuri dificile, fiindcă întâlnim echipe în componenţa cărora se află jucătoare străine, cu experienţă, care evoluează şi la echipele naţionale. Consider că ne-am pregătit bine în această perioadă şi sperăm să avem efectivul complet, pentru a putea obţine două victorii. Avem o echipă tânără, bugetul este limitat, fiindcă a trebuit să susţinem şi echipa de tineret din acest buget, iar la senioare ne-am întins cât a fost plapuma. Vom face tot ce depinde de noi pentru a rămâne în Liga Naţională şi a sărbători al 43-lea an în prima divizie, unde suntem cea mai longevivă echipă”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Primul meci din ultimele cinci ale sezonului este programat sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, împotriva celor de la SCM Universitatea Craiova, echipă aflată pe locul şase în clasament.

Preţul unui bilet este de 10 lei, iar elevii vor avea acces gratuit în sectorul B al tribunei. Biletele se vor pune în vânzare vineri, 26 aprilie, între orele 15 – 18 şi sâmbătă, de la ora 13.

„Să umplem sala din nou” este mesajul clubului postat pe pagina de socializare.

2 Thoughts to “Handbalistele zălăuane încep ultimele asalturi pentru menţinerea în Liga Naţională”

  1. […] pregătit bine în această perioadă şi sperăm să… Articolul Handbalistele zălăuane încep ultimele asalturi pentru menţinerea în Liga Naţională apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Vasile Gog

    VICTORIE – varianta corectă !

Leave a Comment