Handbalistele încheie turul pe teren propriu

Handbal Club Zalău susţine două partide în decurs de 48 de ore. Primul duel este programată joi după-amiaza, începând cu ora 17, iar al doilea meci va avea loc sâmbătă, de la aceeaşi oră, împotriva cehoaicelor de la DHK Banik Most, din cadrul grupelor Cupei EHF. Partida de joi, în care Zalăul va întâlni pe teren propriu HCM Slobozia, este ultima din cadrul turului Ligii Naţionale, iar o victorie ar duce echipa lui Tadici pe locul cinci.
„Jucăm împotriva unei echipe care luptă din răsputeri să evite retrogradarea. HCM Slobozia este o echipă cu opt, nouă jucătoare cu experienţă, iar meciul nu va fi deloc uşor, mai ales că fetele noastre au acumulat oboseală după partidele pe care le-au susţinut în acest an”, a declarat Gheorghe Tadici.
Meciul dintre HC Zalău şi HCM Slobozia va fi oficiat de Daniel Gurbină şi Emilian Stanciu, ambii din Caraş Severin, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Vlad Ionescu, din Bucureşti.
Pentru jocul cu Slobozia, biletele se pun în vânzare joi, începând cu ora 15, la casieria Sălii Sporturilor, preţul unui tichet fiind de 8 lei. Începând de joi, tot de la ora 15, vor fi puse în vânzare şi bilete pentru partida cu Banik Most. Vineri şi sâmbătă, între orele 15 – 17, se vor pune în vânzare biletele rămase pentru partida retur cu echipa din Cehia. Preţul unui tichet este de 10 lei.
În celelalte partide din cadrul ultimei etape a turului, s-au înregistrat următoarele rezultate: CSM Bucureşti – Danubius Galaţi 26 – 12, HCM Râmnicu Vâlcea – Rapid Bucureşti 31 – 21, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 21 – 23, CSM Bistriţa – Corona Braşov 27 – 28 şi Universitatea Cluj – CSM Roman 25 – 30. Partida dintre SCM Craiova şi Dunărea Brăila a fost programată miercuri, la ora 17:30.

Alte articole

2 Thoughts to “Handbalistele încheie turul pe teren propriu”

  1. sandu B

    Cu toti la sala sa sustinem echipa care respecta publicul cat poate de mult . HAI HCZ !!!!!!!

  2. Anonim

    Galeria pregateste din nou surpriza pentru fete si public. Ceva nemaiintalnit la Zalau. Jandarmi si firma de paza sa fie vigilenta la intrarea in sala inainte de meci si mai ales la pauza …

Leave a Comment