Gheorghe Tadici, după înfrângerea din Norvegia: „Am jucat împotriva unei echipe foarte bine organizată”

HC Zalău a debutat duminică seara în grupele Cupei EHF, fiind prima echipă din România calificată în această fază a competiţiei. Prima adversară a zălăuancelor a fost echipa norvegiană, Larvik, pe terenul căreia, Zalăul lui Tadici a cedat cu 23 – 28, după ce la pauză, gazdele au condus cu 15 – 7. Larvik este una dintre cele mai renumite echipe din handbalul feminin mondial, având numeroase participări în cupele europene, în special în Liga Campionilor, competiţie pe care a şi câştigat-o în seznoul 2010 – 2011.
„Am jucat împotriva unei echipe foarte bine organizată. Larvik are în componenţă multe jucătoare cu calităţi, care nu pot fi comparate cu fetele noastre, pentru că majoritatea sunt debutante într-o competiţie europeană. Am avut o primă repriză modestă, cu doi interi inexistenţi atât în apărare, cât şi în faza de atac, iar jocul pe partea stângă nu a funcţionat deloc. În repriza a doua, fetele au început să joace mai bine, dar nu au făcut-o nici de această dată la potenţial maxim. Jocul a fost dominat de Larvik. Ne bucurăm că am ajuns să evoluăm la un astfel de nivel în Europa, împotriva unor echipe importante, iar fetele trebuie să se autodepăşească pentru a face faţă într-o astfel de fază a competiţiei. Avem un lot subţire din punct de vedere numeric, care nici nu este foarte omogen, iar fetele trebuie să depună multă muncă pentru a ajunge la standardele unei astfel de competiţii. Jucătoarele vor fi mult mai „călite” la finalul acestei competiţii.
Cea mai bună marcatoare a Zalăului a fost Larisa Tamaş, cu şase goluri marcate, urmată de Ana Maria Dragut şi Roxana Rob, fiecare cu câte cinci reuşite. De la gazde, cele mai multe goluri le-a marcat Kristine Breistol, care a înscris de nouă ori în poarta Zalăului.
În celălalt meci al grupei, suedezele de la H 65 Hoors au învins cu scorul de 28 – 27 echipa cehă, Banik Most. Duminică, începând cu ora 17, Handbal Club Zalău va primi vizita campioanei Suediei, H 65 Hoors.

One Thought to “Gheorghe Tadici, după înfrângerea din Norvegia: „Am jucat împotriva unei echipe foarte bine organizată””

  1. marioara

    Oferta speciala lucru acasa: din prima luna 1500 RON (1500 lei noi sau 15 milioane lei vechi) lunar rapid castig potential, plus alte castiguri motivante. Lucrati in timpul liber. Contract. Seriozitate. Trimiteti solicitare la adresa de email´.pacurarumarioara1964@gmail.com

Leave a Comment