Cele două foste campioane mondiale, Gabriela Szabo (atletism) şi Diana Oprea (fitness) vor fi prezente la Zalău în zilele de 6 şi 7 mai, fiind invitatele speciale la evenimentul organizat în premieră de TenarisSilcotub, Ziua Sportului. Un eveniment dedicat sănătăţii prin mişcare, o zi întreagă de sport la care este invitată întreaga comunitate. Începând de la copii şi până la persoane vârstnice, cu toţii se vor putea bucura de beneficiile sportului, având oportunitatea de a face mişcare în aer liber.
Gabriela Szabo şi Diana Oprea vor susţine vineri, în data de 6 mai, pe Stadionul Municipal din Zalău, un antrenament special pentru toţi copiii participanţi, urmând ca în următoarea zi să aibă loc două crosuri, unul de zece kilometri şi unul de 3 kilometri.
Startul pentru crosul de zece km se dă la ora 10, iar înscrierea până în data de 4 mai. De asemenea, participanţii se vor putea înscrie cu o zi înainte de eveniment, la standul amenajat în Piaţa 1 Decembrie 1918 între orele 9 şi 19. Crosul va avea ca traseu: Casa de Cultură a Sindicatelor, B-dul Mihai Viteazul, întoarcere în dreptul staţiei Rompetrol şi repetarea rutei de patru ori, sosirea fiind tot la Casa de Cultură a Sindicatelor. Categoriile de vârstă la care se face înscrierea sunt: 14 – 19 ani, 20 – 34 ani, 35 – 45 de ani, 46 – 65 ani şi peste 66 de ani.
Crosul de trei km începe la ora 12 iar înscrierea concurenţilor se face în ziua evenimentului, în zona special amenajată din Piaţa 1 Decembrie 1918, între orele 8 şi 11:30. Pentru crosul de trei km, traseul se desfăşoară pe ruta: Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd-ul Mihai Viteazul, Sala Sporturilor, cu întoarcere pe Bd-ul Mihai Viteazul şi sosire la Casa de Cultură a Sindicatelor, trecerea de pietoni din faţa ceasului. Participanţii se vor putea înscrie la următoarele categorii de vârstă, separat femei şi bărbaţi: 10 – 14 ani, 15 – 18 ani, 19 – 34 ani, 35 – 45 ani, 46 – 59 ani şi peste 60 ani. Câştigătorii crosurilor vor primi premii atractive, iar cei norocoşi vor avea parte de premii surpriză în cadrul unei tombole.
Pe aceeaşi distanţă se vor organiza două curse şi pentru angajaţii de TenarisSilcotub. Pentru crosul de trei kilometri, înscrierea se va face la masa specială Tenaris, în ziua evenimentului, între orele 8 – 11:30. Pentru crosul de zece kilometri, angajaţii Tenaris se pot înscrie online până la data de 4 mai şi în data de 6 mai, cu o zi înainte de eveniment, în Piaţa 1 Decembrie 1918, între orele 9 – 19.
Aceştia vor putea participa la următoarele categorii de vârstă: 19 – 34 ani, 35 – 45 ani, 46 – 59 ani şi peste 60 ani. Câştigătorii desemnaţi în urma cursei de 10 kilometri (bărbaţi – femei) vor reprezenta România la Maratonul Global al Organizaţiei Techint, ce va avea loc în această toamnă.
Pentru cei care nu participă la cros se vor organiza sesiuni dinamice de jocuri sportive: volei, badminton, baschet, atletism pentru copii, competiţii pentru familie, între orele 8 – 16. Mai mult, tot în acelaşi spirit sportiv, scena va fi rezervată demonstraţiilor sportive inedite printre care capoeira şi kangoo jumps.
Evenimentul are o componentă dedicată activităţilor ecologice datorită workshop-urilor de mediu. Astfel, într-o atmosferă relaxantă, participanţii vor descoperi coordonatele unui stil de viaţă prietenos faţă de mediu, de la tehnici corecte de reciclare până la ateliere de ridicare a corturilor.
Tot în cadrul Zilei Sportului vor avea loc şi altfel de întreceri: un concurs de desen şi fotografie înainte de eveniment, concurs de fotografie după eveniment şi, de asemenea, vor fi premiate şcolile cu cei mai mulţi participanţi la cele două crosuri.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj.