Fotbaliştii de la FC Zalău joacă mai bine în baruri decât pe teren

Preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar şi directorul executiv, Călin Puşcaş, au explicat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, motivul pentru care au decis să le reducă contractele jucătorilor cu experienţă. „Nu am avut constanţă în joc, iar acest lucru ne-a pus mari semne de întrebare până la un moment dat, când am aflat că, defapt, anumiţi jucătorii îşi petreceau nopţile prin diferite localuri. Noi nu ţinem vagabonzi şi golani la acest club, avem nevoie de jucători cu caracter. Decât să jucăm în play-out cu o echipă de jucători exeperimentaţi, mai bine o facem cu nişte jucători tineri, dar dornici de muncă şi de afirmare”, a declarat directorul executiv, Călin Puşcaş.

Nici preşedintele Ioan Morar nu a putut trece cu vederea „ieşirile nocturne” ale anumitor jucători. „Noi am aflat târziu de aceste lucruri, fiindcă, dacă ştiam din timp, am fi făcut din vară această schimbare în lot. Nu disperăm, fiindcă avem soluţii, iar de retrogradare nu se pune problema. Noi nu am dat afară niciun jucător, le-am comunicat doar că li se reduc salariile şi nu mai beneficiază de ultimele prime. Cine este de acord cu noile condiţii, poate rămâne cu plăcere la echipă dacă dau randamentul dorit. Care nu acceptă condiţiile impuse de club este liber să plece. Anumitor jucători, care nu au avut o evoluţie bună în tur, le-am redus salariile, chiar dacă sunt fotbalişti cu experienţă, iar altora, care sunt tineri dar au dat randament, le-am majorat contractele”, a dezvăluit preşedintele Morar.
Vom reveni cu alte detalii de la conferinţa de presă.

One Thought to “Fotbaliştii de la FC Zalău joacă mai bine în baruri decât pe teren”

  1. anonim

    Cat timp acest morar ( pacat ca are un nume asociat cu mari fotbalisti din Germania=MULER;) v-a mai fi pe scena fotbalului salajan, o sa ne fie rusine ca traim pe aceste meleaguri…!IOAN MORAR =ZERO!!!

Leave a Comment