Fostul playmaker de la FC Zalău regretă plecarea de la echipă

Mijlocaşul Cosmin Sabou a ajuns tot în Liga a III-a, la Arieşul Turda, acolo unde a fost foarte aproape să se transfere şi în vara anului trecut, când echipa a fost preluată de antrenorul Marius Paşca

Conducerea echipei FC Zalău s-a jucat şi în această iarnă de-a „alba-neagra” cu cei mai exponenţiali jucători din echipă, aşa cum a făcut-o în vara anului trecut, în pauza dintre sezoane. Înaintea începerii campionatului, fundaşul Cosmin Cosma şi mijlocaşul Cosmin Sabou nu au fost de acord cu ofertele venite din partea conducerii, după ce oficialii au anunţat că le vor diminua contractele, astfel că au ales să se despartă de FC Zalău. La scurt timp, preşedintele clubului le-a făcut o nouă ofertă, iar cei doi au revenit la echipă. Nemulţumirile au reapărut, însă, în această iarnă. Conducerea s-a declarat nemulţumită de randamentul jucătorilor cu experienţă, printre care s-au aflat şi cei doi, anunţând că le vor fi diminuate contractele. Pe rând, au început să plece atacantul Victor Dobrescu, mijlocaşii Mihai Bode, Cosmin Sabou, Raul Stanciu, fundaşii Vlad Negrean şi Cosmin Cosma, dar şi portarul Claudiu Chiş, aflat în ultimele şase luni de contract.
Cu toate acestea, preşedintele Ioan Morar părea foarte relaxat: „Nu este nicio tragedie faptul că pleacă aceşti jucători, pentru că vom aduce alţii, tineri, cu care ne vom îndeplini obiectivul propus”. Realizând, probabil că este o pierdere imensă pentru echipă, oficialul clubului zălăuan s-a gândit să le facă o nouă ofertă jucătorilor Cosma şi Sabou, însă numai primul a rămas la formaţia de sub Meseş.
Cosmin Sabou, cel mai valoros jucător din lot, a ales să evolueze pentru Arieşul Turda, o altă formaţie din Liga a III-a, unde a fost foarte aproape să se transfere şi în vara anului trecut, când echipa a fost preluată de Marius Paşca. „Cei de la FC Zalău mi-au făcut prea târziu oferta, pentru că am apucat să semnez cu Arieşul Turda. Trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să rămân acasă, dar dacă nu s-a dorit acest lucru era normal să-mi caut echipă în altă parte. Ceea ce a făcut conducerea este lipsă de profesionalism, pentru că dacă îţi doreşti, într-adevăr un jucător nu îţi baţi joc de el, spunând într-o zi că nu mai ai nevoie de el, iar în cealaltă zi că vrei să rămână la echipă”, a explicat jucătorul despărţirea de FC Zalău.
Dacă în vară nu a dat curs ofertei venite din partea formaţiei clujene, de această dată, Sabou spune că se simte bine la echipă şi că îşi doreşte să ajute cât mai mult formaţia în partea a doua a campionatului.
Foarte ciudat este, însă, faptul că după plecarea lui Sabou de la FC Zalău, directorul executiv al clubului, Călin Puşcaş, i-a propus acestuia să se transfere la CS Ineu, promiţându-i că-l va ajuta să ajungă la formaţia arădeană.

Leave a Comment