FC Zalău vrea mai mulţi bani de la Consiliul Local

FC Zalău a avut în acest an cel mai slab parcurs de după promovarea în Liga a III-a (2008), însă preşedintele Ioan Morar susţine că evoluţia slabă a echipei şi locul modest ocupat la final au fost cauzate de reducerea bugetului

„Nu mă încântă deloc reducerea bugetului, dar nici nu pot să comentez decizia autorităţilor locale. Ne-am format deja lotul pentru partea a doua a campionatului şi nu pot să-i trimit acasă pe jucătorii cu care am ajuns la o înţelegere. Până în vară, când se termină campionatul, trebuie să ne gospodărim cu ce avem”, declara preşedintele Ioan Morar la începutul acestui an, după ce consilierii locali au votat reducerea bugetului clubului FC Zalău cu 200.000 de lei.
În urma modificării, clubul condus de Ioan Morar beneficiază pe parcursul acestui an de 470.000 de lei de la bugetul statului, dar şi de 81.500 de lei din partea firmei patronate de Ioan Morar, SC Nazareth Impex SRL, adică un total de 551.500 de lei până la finalul anului 2014. Preşedintele Ioan Morar susţine, însă, că acest buget este insuficient pentru a putea face performanţă în al treilea eşalon fotbalistic şi a solicitat o rectificare bugetară, care speră să fie aprobată de către consilierii locali. „Deocamdată, suntem în tratative cu mai mulţi jucători. Unii dintre ei sunt la final de contract, iar cu ceilalţi va trebui, probabil, să renegociem contractele. Avem şi mulţi jucători din exterior cu care suntem în tratative, însă, totul se rezumă la bani. Am făcut o notă fundamentală pentru rectificarea bugetului şi sper să beneficiem de mai mulţi bani în sezonul viitor. La reunirea lotului o să vedeţi o serie de jucători în probe, dar, dacă nu vom şti cu exactitate care va fi bugetu pentru sezonul următor ne va fi foarte greu să-i reţinem la echipă. În returul din sezonul trecut, ne-am chinuit cu jucători tineri, din judeţ şi aţi văzut unde s-a ajuns. Dacă vrem să facem performanţă, avem nevoie de jucători valoroşi, din afara judeţului, care nu vin pe bani mărunţi”, a declarat oficialul zălăuan.
Vlad Lung este unul dintre jucătorii aflaţi la final de contract cu FC Zalău, pe care conducerea clubului vrea cu orice preţ să-l păstreze în lot. „Ni-l dorim la echipă şi în sezonul următor. I-am făcut o ofertă, dar încă nu s-au finalizat tratativele”, a mai precizat Ioan Morar. Vlad Lung este un produs al clubului zălăuan, evoluând la juniorii echipei FC Zalău de la vârsta de 14 ani. La 17 ani a fost promovat în echipa de seniori de către antrenorul Marius Paşca, într-un meci pe care FC Zalău l-a jucat împotriva formaţiei Bihorul Beiuş.
Reamintim că FC Zalău a încheiat sezonul 2013 – 2014 pe locul zece în Seria a V-a, ultimul loc fiind ocupat de Unirea Dej.
Reluarea pregătirilor este programată luni, 14 iulie, dată până la care, preşedintele Ioan Morar speră să se clarifice situaţia financiară a clubului pe care-l conduce.

One Thought to “FC Zalău vrea mai mulţi bani de la Consiliul Local”

  1. Anonim

    foarte bine sa ceara bani de la cons local,au tot dreptul acest lucru fiindca avem nevoie si de fotbal,si numa cu bani multi se poate face performanta,,si sa aduca jucatori de valoare sper sa sa se deie inapoi bani si sa fie bine si pentru fotbalul din zalau hai fc zalau

Leave a Comment