FC Zalău susţine un amical în Ungaria

După patru zile de la încheierea stagiului de pregătire desfăşurat pe plan local, FC Zalău susţine al doilea amical din acest an. Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros va întâlni în miercuri, de la ora 12, Olimpia Satu Mare, meciul urmând să se dispute la Nyrbator (Ungaria), pe un teren cu suprafaţă sintetică, dar de dimensiuni normale. „Având în vedere că majoriatatea terenurilor nu sunt într-o stare bună, din cauza ploilor şi a zăpezii din ultima perioadă, varianta de a juca un meci pe o suprafaţă sintetică este cea mai bună, la ora actuală. Este convenabil şi pentru noi, şi pentru cei de la Olimpia, fiindcă distanţa nu este foarte mare până la Nyrbator”, a explicat antrenorul Marius Paşca.

Iniţial, FC Zalău avea programat un amical sâmbăta trecută, cu FCMU Baia Mare, însă meciul a fost anulat, din cauză că maramureşenii şi-au prelungit cantonamentul cu o zi.
Primul amical din acest an pentru gruparea zălăuană s-a disputat în urmă cu aproape două săptămâni, la Cluj, în faţa Universităţii, duel pierdut cu scorul de 0 – 5 de către zălăuani.

Leave a Comment