FC Zalău s-a impus în ultimul amical al iernii

FC Zalău a susţinut sâmbătă dimineaţa ultimul joc de verificare dinaintea începerii returului. Jucătorii pregătiţi de Constantin Olariu şi Cristian Oros au întâlnit CS Crasna, formaţie situată pe opt în Liga a IV-a.
Partida a avut loc pe terenul din Crasna, iar victoria i-a revenit echipei din Zalău, care s-a impus cu scorul de 4 – 2.
Gazdele au deschis scorul, dar la scurt timp, Ionaşcu a restabilit egalitatea printr-un şut superb, din afara careului, iar Tonko Robert a dus Zalăul în avantaj. Scorul a devenit 3 – 1 pentru zălăuani printr-un autogol al unui jucător gazdă, după care, Crasna a redus din diferenţă. Scorul final l-a stabilit căpitanul Zalăului, Raul Stanciu.
„A fost un test reuşit pentru noi, chiar dacă, în dimineaţa dinaintea meciului încă nu ştiam dacă vom putea juca sau nu acest meci. Am insistat să jucăm, deoarece cei de la Crasna nu prea au fost de acord, pentru a nu se deteriora starea terenului, având în vedere că a plouat mult în ultimele zile. Am rulat întreg lotul, cu toate că în prima etapă, cea cu Avântul Reghin, nu voi putea conta pe Tonko, Stanciu şi Neagotă”, a declarat antrenorul Constantin Olariu.
Amicalul cu CS Crasna a fost al şaptelea joc de verificare din această iarnă. În celelalte şase partide, zălăuanii au înregistrat următoarele rezultate: 1 – 3 cu Universitatea Cluj, 6 – 0 cu Sportul Şimleu, 3 – 1 cu juniorii republicani de la Universitatea Cluj, 2 – 2 cu Unirea Dej, 0 – 5 cu FCM Baia Mare şi 1 – 3 cu Unirea Jucu.
FC Zalău: Cristian Man – Sergiu Bercean, Vlad Tohat, Paul Gheţu, Viorel Ionaşcu, Alberto Vălimăreanu, Alexandru Flueraş, Raul Stanciu, Louis Copilescu, Boris Ţugui şi Cristian Tăbârţă. Au mai evoluat: Pavel Galac – Alex Neagotă, Tonko Robert, Radu Blaga, Alexandru Papp şi Alexandru Taloş. Antrenori: Constantin Olariu şi Cristian Oros

Leave a Comment