FC Zalău a pierdut categoric amicalul cu FCM Baia Mare

După două victorii, o remiză şi o înfrângere, FC Zalău a suferit un eşec usturător în amicalul susţinut ieri, la Nyirbator, în compania liderului din Seria a II-a a Ligii a II-a de fotbal, FCM Baia Mare. Zălăuanii au jucat o repriză „de la egal la egal” cu formaţia maramureşeană, însă, antrenorii Olariu şi Oros au efectuat la pauză câteva modificări, iar diferenţa de valoare dintre cele două formaţii a ieşit în evidenţă în partea secundă.
Scorul pauzei a fost 0 – 0, maramureşenii marcând toate cele cinci goluri în repriza a doua.
„Este o diferenţă mare între echipa noastră şi cea din Baia Mare. Adversarii ne-au dominat şi în prima repriză, dar jocul nostru a arătat mai bine decât în partea a doua, ne-am creat şi două ocazii mari la poarta adversă. În repriza secundă, am contat foarte puţin. Sâmbătă vom mai susţine un amical, după care vom încerca să definitivăm lotul pentru retur”, ne-a declarat Constantin Olariu.
Pentru maramureşeni au marcat: Cosmin Sârbu (2), Vasile Pop, Milian Urs şi Mihai Deac.
În jocul din Ungaria, antrenorii Olariu şi Oros nu au putut conta pe căpitanul Raul Stanciu, jucător ce s-a aflat în această iarnă în probe de joc la Universitatea Cluj. Mijlocaşul s-a accidentat chiar în amicalul cu FC Zalău şi va reveni la antrenamente doar de la începutul săptămânii viitoare.
În celelalte patru jocuri de verificare din această iarnă, FC Zalău a pierdut cu scorul de 1 – 3 duelul cu Universitatea Cluj, a învins cu scorul de 6 – 0 Sportul Şimleu Silvaniei şi juniorii republicani de la „U” Cluj, iar sâmbătă a terminat la egalitate, scor 2 – 2 partida cu Unirea Dej.
FC Zalău: Man – Tohat, Gheţu, Tonko, Ionaşcu, Copilescu, Flueraş, Neagotă, Vălimăreanu, Pop şi Tăbârţă. Au , mai evoluat: Galac – Ţugui, Taloş, Camille Woume, Idris şi Berceanu. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)

Fundaş francez pentru retur

În lotul echipei zălăuane a ajuns la începutul acestei săptămâni un fundaş francez, Jordan Camille Woume, jucător în vârstă de 20 de ani şi cu o talie de 1,90 metri. Fotbalistul francez este al treilea jucător „de culoare” din lotul zălăuanilor, după nigerianul Ibrahim Jamilu şi Idris Abdul. Acesta din urmă a evoluat în amicalul cu Sportul Şimleu, dar a suferit o accidentare, revenind la antrenamente abia la începutul acestei săptămâni.

2 Thoughts to “FC Zalău a pierdut categoric amicalul cu FCM Baia Mare”

  1. Cat e scorul, dom'le?!

    Ca dincolo era mai ieftin…Trebuie sa faci calcule la informatia despre marcatori ca sa afli ceva…

  2. Cat a fost scorul, dom'le?!

    Ca dincolo era mai ieftin…Trebuie sa faci calcule la informatia despre marcatori ca sa afli ceva…

Leave a Comment