FC Zalău a încheiat cantonamentul cu o victorie la Reghin

După un stagiu de pregătire ce a durat şase zile, în Staţiunea Borsec, FC Zalău a susţinut sâmbătă un joc de verificare în faţa celor de la Avântul Reghin, formaţie ce a încheiat pe locul cinci în sezonul trecut, exact în spatele Zalăului, acumulând cu două puncte mai puţin decât “alb-albaştri”.

Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros s-a impus cu scorul de 2 – 0, după ce la pauză scorul era alb, 0 – 0. Chiar dacă a fost vorba de un joc de verificare, partida de la Reghin a început într-un ritm alert, ambele formaţii având de câteva ori posibilitatea de a marca.

După cinci minute de la reluare, FC Zalău a reuşit să deschidă scorul prin Cosmin Sabou, care l-a învins pe portarul gazdelor cu un şut de la 20 de metri. În minutul 55, Andrei Teglaş a majorat avantajul Zalăului. Mihai Bode a trimis un şut puternic, din afara careului, portarul Reghinului a respins greşit balonul, iar Andrei Teglaş, pe fază, a reluat balonul în plasă din câţiva metri. “A fost un meci util, cu faze frumoase. În a doua parte am controlat jocul în totalitate. Mă bucur că jucătorii au avut o atitudine pozitivă, deşi veneau după şase zile de pregătire intensă”, a declarat antrenorul Marius Paşca. FC Zalău a obţinut astfel a patra victorie din cinci meciuri amicale, urmând ca miercuri să evolueze în faza a II-a a Cupei României, în faţa echipei maramureşene FC Viorel Mateianu.

Referitor la stagiul de pregătire de la Borsec, Marius Paşca a afirmat: “A fost un stagiu reuşit din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulţumit de modul în care s-au pregătit băieţii, însă va trebui să aibă o viaţă sportivă în continuare, pentru a nu strica ceea ce am contruit în acest cantonament”.

FC Zalău a evoluat la Reghin în următoarea formulă: Claudiu Chiş – Maior Istvan, Dragoş Surducan, Viorel Ionaşcu, Vlad Negrean, Vlad Lung, Raul Stanciu, Cosmin Sabou, Mădălin Trip, Mihai Bode şi Andrei Teglaş. În minutul 60 au mai evoluat: Alexandru Gudea – Gabriel Ţiriac, Claudiu Cornaci, Vasile Jula, Gigi Gorga, Mihai Cherecheş şi David Balint. Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Cristian Oros (secund)

Leave a Comment