FC Zalău a coborât de pe podiumul Ligii a III-a

Un duel în care în alţi ani se marcau nu mai puţin de zece goluri, s-a încheiat vineri după-amiaza cu o remiză albă. FC Zalău a terminat la egalitate, scor 0 – 0 duelul de pe teren propriu cu ocupanta locului secund, Sănătatea Servicii Publice Cluj. Prima repriză a fost foarte săracă în faze de poartă, singura ocazie notabilă fiind trecută în contul celor de la FC Zalău, după ce fundaşul Paul Mateciuc a reluat slab cu capul o centrare venită de pe partea stângă, balonul fiind reţinut fără probleme de Filip Lăzăreanu, fostul portar al Armăturii Zalău.
Cu un minut înainte de finalul primei reprize, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, atacantul Sănătăţii, Andrei Ceaca, fiind eliminat în urma unui gest nesportiv.
Chiar dacă a jucat o repriză în superiortate numerică, FC Zalău nu a reuşit să marcheze în poarta formaţiei vizitatoare, dar nici nu a reuşit să pericliteze de multe ori poarta apărată de Lăzăreanu. Cea mai mare ocazie a avut-o Sergiu Bercean, dar jucătorul zălăuan a şutat alături din interiorul careului. Raul Stanciu şi Florin Istrate au încercat în zadar să desfacă apărarea Sănătăţii, fiindcă oaspeţii s-au apărat foarte bine, obţinând astfel o remiză care-i menţine pe poziţia a doua în clasament.
„Speram la o victorie în meciul cu Sănătatea Cluj, mai ales că era şi ultimul joc pe teren propriu din acest an. A fost un meci echilibrat, dar ocaziile au fost puţine la ambele porţi. Mă aşteptam ca cei de la Sănăatea să practice un joc bun, fiindcă au o echipă cu jucători valorşi, dar băieţilor noştri le-a lipsit dăruirea. Au evoluat de parcă erau în vacanţă”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
FC Zalău a coborât pe locul patru în urma remizei de vineri, urmând ca în ultima etapă a turului să evolueze pe terenul formaţiei ASA II Târgu Mureş.
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda, Paul Mateciuc, Cristian Bucur, Ionuţ Ţârlea, Gabriel Coţi, Raul Stanciu, Alberto Vălimăreanu (min. 66, Marius Hosu), Alexandru Maria (min. 66, Sergiu Bercean), Florin Istrate şi Cristian Tăbârţă. Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
Rezultatele complete: FC Zalău – Sănătatea Cluj 0 – 0, Gaz Metan II Mediaş – Unirea Jucu 3 – 2, FC Bistriţa – CS Oşorhei 1 – 1, FC Hermannstadt – Comuna Recea 1 – 2, Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 0 – 0, Viitorul Ulmeni – CS Iernut 3 – 2, Avântul Reghin – ASA II Târgu Mureş 3 – 0.
Clasament:
1. FC Hermannstadt 13 10 1 2 30 – 17 31p
2. Sănătatea Cluj 13 8 3 2 23 – 10 27p
3. Comuna Recea 13 8 3 2 24 – 13 27p
4. FC Zalău 13 8 2 3 21 – 10 26p
5. Gaz Metan II Mediaş 13 7 3 3 29 – 19 24p
6. Metalurgistul Cugir 13 7 2 4 26 – 13 23p
7. Viitorul Ulmeni 13 6 3 4 27 – 20 21p
8. Unirea Jucu 13 6 2 5 19 – 18 20p
9. Unirea Dej 13 4 7 2 20 – 11 19p
10. Avântul Reghin 13 6 1 6 17 – 14 19p
11. ASA II Târgu Mureş 13 4 1 8 17 – 28 13p
12. CS Iernut 13 3 1 9 20 – 35 10p
13. FC Bistriţa 14 2 2 10 13 – 42 8p
14. CS Oşorhei 13 1 2 10 10 – 26 5p
15. Recolta Dorolţ 13 1 1 11 11 – 31 4p

Leave a Comment