FC Zalău a câştigat amicalul cu Sighetu Marmaţiei

CSM Sighetu Marmaţiei – FC Zalău 1 – 2 (0 – 0)

După trei zile de pregătire întensă în cantonamentul de la Ocna Şugatag, FC Zalău a susţinut joi după-amiaza un amical, al doilea din acest an, împotriva formaţiei CSM Sighetu Marmaţiei.
Meciul s-a disputat pe terenul formaţiei sighetene, iar suprafaţa de joc a fost acoperită cu zăpadă, ceea ce a îngreunat mult jocul ambelor echipe.
Prima parte s-a încheiat la fel cum a început, cu scorul de 0 – 0, iar în partea a doua, FC Zalău a punctat de două ori, iar gazdele o dată, scorul final fiind 2 – 1 pentru zălăuani.
Formaţia de sub Meseş a deschis scorul la scurt timp după reluare, prin atacantul Adrian Marinaş, însă, după aproximativ zece minute, gazdele au restabilit egalitatea. Golul victorie pentru echipa zălăuană a fost marcat de acelaşi Marinaş.
„Nu puteam să emit mari pretenţii de la jucători, având în vedere că veneam după câteva zile de pregătire fizică intensă. Suntem într-o perioadă de acumulări, iar pregătirea tehnico-tactică o vom începe abia după cantonament. A fost un meci util pentru noi, mai ales că Sighetul este o echipă bună, având 13 victorii din tot atâtea meciuri jucate în campionatul judeţean din Maramureş. Per ansamblu, sunt mulţumit de jocul echipei, dar mai avem mult de lucru până la începerea campionatului”, ne-a precizat antrenorul Călin Pop.
În amicalul de joi, antrenorul zălăuan a folosit şi un jucător adus în probe de la CFR Cluj, Dan Şimon, care evoluează pe postul de fundaş central.
Echipa zălăuană se va întoarce duminică din stagiul de pregătire, iar de luni va începe antrenamentele pe plan local. Primul amical după cantonament este programat miercuri, 5 februarie, cu FCM Baia Mare.
FC Zalău: Edgars Portnojs (min. 45, Cirstian Man) – Vlad Lung (min. 60, Raul Silaghi), Cosmin Cosma, Viorel Ionaşcu (min. 60, Radu Marian), Dan Şimon (min. 45, Mihai Gui), Cristian Molnar, Andrei Lăcătuş, Mihai Cherecheş, Gabriel Ţiriac (min. 45, Daniel Supuran), Andrei Marinaş şi Alexandru Pop. Antrenori: Călin Pop şi Cristian Oros

Leave a Comment