De la inceperea pregatirilor, FC Silvania a sustinut sase partide de verificare, toate in deplasare. Maine insa, simleuanii vor sustine primul test in fata propriilor suporteri, adversara fiind Seso Campia Turzii, echipa ce evolueaza in Liga a III-a. Meciul este programat de la ora 11, urmand sa se desfasoare, in functie de starea vremii, pe Stadionul Magura din Simleu Silvaniei sau pe Stadionul Nicolae Mandel din Nusfalau.
In primele cinci amicale, in care simleuanii s-au aflat tot in calitate de oaspeti, FC Silvania a intalnit: Unirea Dej, scor 1 – 2, Bioland Paleu, scor 1 – 1, Luceafarul Oradea, scor 0 – 2, Universitatea Cluj, scor 5 – 2, FC Bihor, scor 2 – 2 si Ariesul Turda, scor 1 – 0, ultimul avand loc miercuri, in Ungaria. Accidentat grav in partida de la Debrecen, pierzandu-si si cunostinta pentru cateva minute, capitanul Dan Gavrilescu a fost lasat de medicii maghiari sa revina in tara, insa trebuie supravegheat in continuare.