Exclusiv: FC Zalău rămâne fără playmaker-ul Cosmin Sabou

Considerat, de departe, cel mai bun jucător din sezonul trecut, mijlocaşul zălăuan, Cosmin Sabou, nu va evolua pentru FC Zalău şi în sezonul viitor. Aflat la final de contract cu clubul zălăuan, playmaker-ul nu a ajuns la o înţelegere cu persoanele din conducere, pentru a-şi prelungi contractul care-i expiră în 30 iunie. Preşedintele Ioan Morar, dar şi directorul executiv, Călin Puşcaş au afirmat că poartă, în continuare, tratative cu toţi jucătorii, însă, susrse din anturajul clubului ne-au dezvăluit că Sabou i-ar fi anunţat deja pe cei din conducere că nu este de acord cu propunerea lor.

Zvonurile apărute au fost confirmate şi de jucător. „Le-am spus clar că nu sunt de acord cu propunerea lor. am şi eu o experienţă şi cred că ceea ce am solicitat să mi se ofere nu este ieşit din comun. În 30 iunie îmi expiră contractul, mă voi duce după legitimaţie, iar apoi mă voi decide ce voi face pe viitor”, ne-a declarat, în exlusivitate, mijlocaşul.
Cosmin Sabou a fost transferat la FC Zalău în iarna anului 2010, după ce, ultima dată evoluase în Liga a II-a, la Unirea Alba Iulia. „Tasotti”, cum îl alintă cei din lumea fotbalului a evoluat şi în Liga I, la Gaz Metan Mediaş.

Leave a Comment