Elevii din municipiu, invitaţi la „Crosul Rotary”

„Crosul Rotary” revine, după o pauză de patru ani, în atenţia zălăuanilor iubitori de mişcare. Evenimentul este organizat de Clubul Rotary, la iniţiativa antrenorului Gheorghe Tadici, care este şi unul dintre membrii fondatori ai acestui club. Competiţia va fi rezervată elevilor de gimnaziu şi din ciclul liceal, dar va fi organizată şi o categorie open, pentru cei cu vârsta de peste 18 ani.
Se va alerga la cinci categorii: clasele V – VI, clasele VII – VIII, clasele IX – X, clasele XI – XII şi categoria open.
Participanţii sunt aşteptaţi miercuri după-amiaza, la ora 16:15, pe platoul de marmură din faţa Prefecturii, iar startul primei categorii se va da la ora 16:30, din faţa Ceasului. Se va alerga până în zona Perla, unde participanţii se vor întoarce pentru a reveni în zona Ceasului, unde va fi şi finish-ul.
Organizatorii pun la dispoziţie tricouri pentru toţi participanţii, urmând ca ocupanţii primelor două locuri de la fiecare categorie să primească şi câte două treninguri.
Antrenorul Tadici invită la acest eveniment toţi profesorii de sport de la şcolile din Zalău, mai ales că, la finalul evenimentului, este programată la „Brilliant Parc” o discuţie despre viitorul sportului şcolar.
La „Crosul Rotary” pot participa şi sportivii de performanţă din municipiu, mai ales că aceast concurs este şi un prilej de verificare înaintea Crosului Tenaris, programat în data de 21 mai, tot la Zalău.

One Thought to “Elevii din municipiu, invitaţi la „Crosul Rotary””

  1. Felicitari! Vom fi acolo. Sa speram cat mai multi, Problema sprtului in randul tinerilor este foarte arzatoare,avand in vedere ca avem o natie din ce in ce mai obeza si bolnava la varsta tineretiii!?

Leave a Comment