Drumul echipei Remat Zalău până la câştigarea unui nou titlu de campioană este tot mai scurt. Gruparea condusă de Liviu Ciupe s-a calificat miercuri seara în finala Diviziei A1 la volei masculin, după ce a dispus la general cu scorul de 3 – 1 de Dinamo Bucureşti. Campionii României au reuşit să câştige unul din cele două jocuri susţinute la finalul săptămânii trecute la Bucureşti, iar acest lucru i-a ajutat enorm în obţinerea calificării încă de la Zalău.
Au urmat marţi şi miercuri partidele 3 şi 4, în care dinamoviştii au reuşit să câştige un singur set, primul din cel de-al treilea joc, scorul fiind 25 – 22. Ajutată de publicul zălăuan, care a fost din nou prezent în număr mare şi a făcut spectacol în tribune, campioana României a revenit repede în joc şi a câştigat următoarele trei seturi: 25 – 20, 25 – 19, 25 – 21.
Publicul zălăuan, şi nu numai, a venit în număr şi mai mare miercuri seara, gândindu-se că favoriţii lor pot obţine calificarea după al patrulea joc. Aşa s-a şi întâmplat, conturile încheindu-se după doar trei seturi în care Rematul a demonstrat că merită să redevină campioană. 25 – 19, 25 – 23 şi 25 – 18 în cele trei seturi şi echipa zălăuană a putut sărbători calificarea în ultimul act al competiţiei.
A fost şi o revanşă din partea voleibaliştilor zălăuani, care au fost eliminaţi din Cupa româniei chiar de Dinamo, formaţia bucureşteană intrând în acest an în posesia trofeului.
În cealaltă semifinală, scorul final la meciuri a fost 3 – 1 pentru Explorări Baia Mare în duelul cu Tomis Constanţa, 2 – 0 pentru băimăreni la finalul primelor două jocuri susţinute la malul mării, 2 – 1 după primul meci de la Baia Mare şi 3 – 1 la finalul celui de-al patrulea duel.
Finala se va juca tot după sistemul trei victorii din cinci meciuri disputate, primele două jocuri fiind programate la Baia Mare, la finalul săptămânii viitoare. Jocurile de la Zalău vor avea loc la sfârşitul lunii, în 29 – 30, iar dacă scorul va fi 2 – 2 după primele patru partide, meciul decisiv va avea loc în 3 mai, la Baia Mare.
În cele două jocuri de la Zalău, pentru Remat au evoluat: Stoian, Nagy, Nemeth, Geiger, Afloarei, Josifov, Feher – libero. Au mai jucat: Borota şi Mărieş. Antrenori: Michael Merten şi Ovidiu Macarie.
Dinamo Bucureşti: Despotovki, Roman, Harbuz, Todorovic, Mureşan, Şoloc, Ilie – libero. Au mai evoluat: Purice şi Manda. Antrenori: Daniel Rădulescu şi Christache Catană.
Liviu Ciupe: Rematul este cea mai bună echipă care a fost vreodată în Zalău
Extrem de fericit la finalul meciului de miercuri seara, când Rematul a obţinut calificarea în faza finală a Diviziei A1 la volei masculin, preşedintele Liviu Ciupe nu s-a putut stăpâni şi a izbucnit în lacrimi de bucurie. Vizibil emoţionat chiar şi în momentul în care a oferit declaraţii la finalul jocului, conducătorul clubului zălăuan a afirmat că Rematul este cea mai bună echipă de volei pe care a avut-o vreodată Zalăul. Eu am crezut tot timpul în această echipă. Este cea mai bună echipă care a fost vreodată în Zalău. Ne-am confruntat cu o serie de probleme pe parcursul campionatului, însă principalul scop este să ne atingem obiectivul, adică să câştigăm campionatul. Mai avem de muncit până la final, dar este foarte important că am reuşit să trecem peste una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Ciupe recunoaşte că echipa din Baia Mare este un adversar mai accesibil decât Constanţa, însă este convins că va crea probleme şi echipei zălăuane.
Cine ar fi crezut că Baia Mare va elimina Constanţa în semifinale? Uite că s-a întâmplat. Acesta este sportul, farmecul sportiv, de a câştiga întotdeauna cel mai bun. Nu înseamnă că dacă ai jucătorii cei mai buni eşti şi cel mai bun. Contează foarte mult jocul echipei. Prin schimbările care le-am făcut la echipă s-a demonstrat că jocul echipei s-a îmbunătăţit. Nu pot să spun că suntem campioni decât după ce vom bate trei seturi şi pe Baia Mare. Sincer, îmi convine mai mult Baia Mare pentru că este mai aproape. Noi credem că este o echipă mai accesibilă, dar nu întâmplător a câştigat în faţa Constanţei. Trebuie să ne gândim bine că ne va crea şi nouă probleme. Sperăm însă şi credem că jucătorii noştri sunt destul de maturi şi vor trece şi peste echipa din Baia Mare. Acesta consideră că este un avantaj faptul că primele două jucuri sunt programate la Baia Mare. Din punctul meu de vedere este un avantaj că jucăm la ei primele două meciuri. Uitaţi ce frumos este să obţii o calificare acasă, în faţa propriilor suporteri, după ce le-am luat un set celor de la Dinamo la Bucureşti. Noi trebuie să câştigăm un meci la Baia Mare şi sunt convins că vom sărbători la noi acasă câştigarea campionatului.
Adrian Feher: Cel mai greu a fost meciul de marţi
Liberoul campioanei României consideră că cel mai greu meci din semifinală a fost jocul cu numărul trei, chiar dacă acesta s-a jucat la Zalău. A fost o semifinală foarte disputată, dar jocul bun prestat la Bucureşti l-am repetat şi ieri (n.r. marţi), în cel mai greu meci al semifinalei. Azi (n.r. miercuri) am obţinut o victorie şi mai clară şi am reuşit să-i doborâm după patru meciuri, fără să mai fim nevoiţi să-l jucăm şi pe al cincilea. În ceea ce priveşte finala, acesta consideră că şansele sunt egale pentru cele două finaliste. Într-o finală se echivalează valorile. Chiar dacă una e mai bună, iar cealaltă mai slabă intervine stresul, avantajul terenului propriu şi cred că orice adversar ai avea într-o finală nu poţi spune despre el decât că este unul dificil. Vom aborda jocurile cu seriozitate, ca pe o finală care trebuie câştigată.
Băimărenii o văd favorită clară pe Remat
După ce a obţinut calificarea în finală, antrenorul echipei Explorări Baia Mare, Marius Botea a declarat că indiferent ce se va întâmpla în finală, formaţia pe care o conduce a obţinut deja o mare performanţă. Acesta consideră însă că Rematul este favorită clară la câştigarea campionatului. Îmi felicit jucătorii pentru puterea de a lupta până la sfârşit pentru o medalie pe care o aşteptăm de şapte ani de când lucrăm împreună şi cred că era momentul să obţinem o astfel de performanţă. Eu zic că indiferent de ce se va întâmpla în finală, pot spune că deja am obţinut o mare performanţă. Referitor la finală, cred că este o dispută cu o favorită clară, care din punctul meu de vedere este Remat Zalău, este de părere tehnicianul maramureşenilor.