Ei in tribuna, noi pe teren

Ei in tribuna, noi pe terenHC Zalau – HCM Baia Mare 21 – 20 (11 – 10)

Peste 800 de spectatori ai fost prezenti la partida de duminica, de la Sala Sporturilor din Zalau, printre acestia aflandu-se atat spectatori baimareni, cat si o galerie adusa special pentru acest meci de conducerea echipei maramuresene

Liga Nationala de handbal feminin a programat duminica, 28 decembrie 2008, etapa a IX-a (ultima din acest an), iar Handbal Club Zalau a primit vizita echipei HCM Baia Mare. Asa cum era de asteptat, duelul dintre cele doua grupari a fost extrem de disputat atat pe teren, cat si in tribuna. Daca disputa din tribuna a fost castigata de cele mai multe ori de galeria baimareana, adusa special pentru acest meci de cei din conducere, pe teren, cele care au facut legea au fost jucatoarele antrenate de Tadici si Radulescu. Holhos si compania s-au aflat in avantaj aproape pe toata durata partidei. Baimarencele au avut prim-planul doar in primele sase minute, cand au condus cu 1 – 0 si 2 – 1 prin reusitele lui Carmen Buceschi si Jenica Rudics. HC Zalau a egalat prin Florina Turcas, iar in minutul sapte a preluat pentru prima data conducerea, prin golul inscris de Adriana Holhos. Patru minute mai tarziu, gruparea zalauana avea un avans de patru goluri (7 – 3), insa in minutul 16, oaspetele s-au apropiat la un gol (8 – 7). Pana la finalul primei reprize, HC Zalau a continuat sa aiba un avans de un gol, maxim doua, iar scorul pauzei a fost 11 – 10. La doua minute de la reluare, HCM Baia Mare a restabilit egalitatea prin Jenica Rudics, insa, in minutul 33, Florina Turcas a readus echipa Zalaului in avantaj. Au urmat cinci minute in care zalauancele au perforat de patru ori poarta baimarencelor, in timp ce oaspetele au facut-o o singura data, prin Camelia Balint (16 – 12). Au urmat insa cateva gafe facute de jucatoarele noastre, iar in minutul 44, baimarencele s-au apropiat la un singur gol (17 – 16). Alina Czeczi si Adriana Holhos au dus din nou Zalaul la o diferenta de trei goluri (19 – 16), in minutul 49. Tot un avans de trei goluri avea HC Zalau si in minutul 52 (21 – 18). Cu doua minute inainte de fluierul final, baimarencele s-au apropiat la un gol (21 – 20). Aflate chiar si in inferioritate numerica, handbalistele pregatite de Tadici si Radulescu s-au aparat foarte bine pe semicerc, iar oaspetele nu au reusit sa inscrie golul egalizator. Cu 12 secunde inainte de final, HC Zalau beneficiaza de o lovitura de la sapte metri, faza in care baimareanca Lavinia Dobromir este eliminata doua minute, iar antrenorul Ioan Baban vede cartonasul galben. Adriana Holhos rateaza lovitura de la sapte metri, baimarencele incearca ultimul atac, insa nu reusesc sa inscrie, iar HC Zalau isi trece in cont a patra victorie din acest sezon. De departe, cea mai buna jucatoare de pe teren a fost Mirela Nichita, care a demonstrat inca o data ca merita sa fie titulara in poarta echipei zalauane. Cea mai buna marcatoare din echipa zalauana a fost Adriana Holhos (6), urmata de Florina Turcas (5), Alina Czeczi (5), Dana Babeanu (4) si Georgiana Coadalata (1). Pentru HCM Baia Mare, cele mai multe goluri au fost inscrise de Camelia Balint (8), urmata de Jenica Rudics (4), Melinda Geiger (3), Georgeta Dinis (2), Sorina Osan (1), Carmen Buceschi (1) si Magdalena Kovacs (1). Dupa noua etape, HC Zalau se afla pe locul sase in clasament, avand noua puncte acumulate. In urmatoarea etapa, care va avea loc peste o saptamana, gruparea de la poalele Mesesului va intalni, in deplasare, campioana Romaniei si liderul la zi, Oltchim Ramnicu Valcea.

Leave a Comment