Echipele din Liga a III-a, obligate să evolueze în permanenţă cu trei juniori

Federaţia Română de Fotbal a decis ca echipele participante în sezonul 2015 – 2016 al Ligii a III-a de fotbal să aibă în primul „11” trei jucători juniori pe toată durata partidei. Preşedintele clubului FC Zalău, Ioan Morar, vede cu ochi buni această hotărâre, mai ales că obiectivul echipei în noul sezon este de a întinerii lotul şi a forma o echipă cu care să poată promova peste două sezoane.
„Pentru noi este o decizie foarte bună, fiindcă ne dorim să formăm un lot cu jucători tineri. Până la urmă, acesta este viitorul fotbalului românesc. Toate echipele ar trebui să promoveze cât mai mulţi tineri, doar aşa poate creşe nivelul fotbalului în România”, a precizat oficialul zălăuan.
Antrenorul echipei Luceafărul Bălan, Marius Paşca, a declarat după meciul din Cupa României pierdut cu scorul de 1 – 3 în faţa Sănătăţii Cluj că va încerca să înceapă jocurile cu juniorul Marius Groza pe postul de portar, fiindcă acest lucru îi va da posibilitatea să aibă opt jucători de câmp seniori, nu doar opt.
74 de echipe s-au înscris în noul sezon din Liga a III-a de fotbal, printre ele FC Zalău, dar şi nou-promovata Luceafărul Bălan. S-au înscris în al treilea eşalon toate cele 21 de formaţii promovate în această vară.

One Thought to “Echipele din Liga a III-a, obligate să evolueze în permanenţă cu trei juniori”

  1. a

    Marius, mai calculeaza! Daca portarul este junior, inseamna ca din cei 10 jucatori de camp, doi vor fi juniori si opt seniori. Daca sunt 9 seniori, atunci plus doi juniori in camp obligatoriu, plus portarul, vom avea 12 jucatori!
    Cam asta e!

Leave a Comment