
Pe langa atletii de la Clubul Sportiv Municipal Zalau, la Campionatul National de cros desfasurat sambata la Botosani a participat si o echipa de juniori de la Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu Zalau. Cei sase atleti zalauani care au format echipa de la LPS Avram Iancu au fost: Ionut Baltan, Razvan Pop, Marius Niculas, Silviu Vihocencu, Szabo Zsolt si Szabolcs Farkas, primii cinci fiind juniori II, iar ultimul junior I. Antrenorul Teodor Bidian a precizat ca elevii sai s-au mobilizat foarte bine, chiar daca a fost o cursa extrem de grea, numai cu urcusuri si coborasuri, iar la final au castigat medalia de bronz pe echipe. A fost si cea mai populata cursa a campionatului, la start fiind prezenti 113 sportivi, de la 10 echipe, care au alergat pe o distanta de 6,5 kilometri. Noi nu am avut obiectiv de medalie, insa ne-am dorit sa obtinem o medalie, a afirmat antrenorul Bidian. La finalul acestei saptamani va avea loc la Brasov un concurs international, Crosul 15 noiembrie, la care vor fi prezenti si atleti de la LPS Avram Iancu.