Duel de gală la Zalău

HC Zalău va primi sâmbătă, începând cu ora 12:30, vizita formaţiei ASC Corona Braşov, vicecampioana ediţiei trecute şi formaţia ce a avut 11 jucătoare convocate la ultima acţiune a achipei naţionale

Pentru HC Zalău urmează două partide extrem de dificile în Liga Naţională, prima fiind programată sâmbătă, de la ora 12:30, în faţa formaţiei ASC Corona Braşov, echipă ce a avut cele mai multe jucătoare convocate la ultima acţiune a echipei naţionale. Şansele ca Zalăul să obţină o victorie în faţa braşovencelor ar fi fost reduse chiar dacă Tadici ar fi avut la dispoziţie întreg lotul, însă, problemele de efectiv continuă la clubul de sub Meseş, iar cele cinci jucătoare care au lipsit la Constanţa vor absenta şi în jocul Braşovul. „Următoarele două meciuri sunt extrem de grele. Trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că va fi foarte greu să obţinem ceva din acest partide. Vom încerca să ne apărăm şansele cu cât mai multă ardoare şi în limita fair-play-ului dar şi să ne apropiem cât mai mult de valoarea adversarelor. Corona Braşov a avut cele mai multe jucătoare convocate la echipa naţională, aşa că, se subînţelege că este cea mai bună echipă din campionatul intern la care evoluează doar jucătoare din România. Cei de la Braşov au o politică foarte bună, pe care eu o respect, fiindcă investesc în elementele autohtone şi, după cum se poate vedea, contribuie şi la rezultatele echipei naţionale, din moment ce au avut 11 jucătoare convocate în lotul lărgit. Publicul din Zalău va putea putea urmări 14 jucătoare de lot naţional, dacă ne gândim şi la cele de la HC Zalău. Avem, în continuare, probleme de lot. Varga, Pop şi Mureşan nu se vor reface decât în luna martie, poate chiar aprilie a anului viitor. Nu le vom folosi nici pe Constantinescu şi Ciuciulete în următoarele două partide, pentru a nu risca să se agraveze situaţia lor”, a precizat managerul Gheorghe Tadici.
Partida dintre HC Zalău şi ASC Corona Braşov va fi oficiată de cuplul clujean format din Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea, iar observator a fost delegat Cristian Banciu, din Bucureşti.
Programul complet al etapei a X-a: SCM Craiova – CSM Ploieşti, HC ZAlău – ASC Corona Braşov, CSM Bucureşti – HCM Roman, CSM Unirea Slobozia – Universitatea Neptun Constanţa, „U” Alexandrion Cluj – CSM Cetate Devatrans şi SC MUreşul Tg. Mureş – HCM Râmnicu Vâlcea. Partida dintre HC Dunărea Brăila şi HCM Baia Mare s-a disputat miercuri şi s-a încheiat cu scorul de 21 – 30.
Clasament:
1. HCM Baia Mare 10 9 0 1 310 – 221 27p
2. SCM Craiova 9 8 0 1 200 – 169 24p
3. ASC Corona Braşov 9 7 1 1 257 – 194 22p
4. CSM Bucureşti 9 7 0 2 256 – 182 20*p
5. HC Dunărea Brăila 10 6 0 4 277 – 257 18p
6. HCM Roman 9 5 2 2 215 – 213 17p
7. HC Zalău 9 4 0 5 227 – 232 12p
8. CS Cetate Devatrans 9 3 1 5 234 – 268 10p
9. CSM Unirea Slobozia 9 3 0 6 217 – 246 9p
10. CSM Ploieşti 9 3 0 6 203 – 235 9p
11. HCM Râmnicu Vâlcea 9 2 2 5 221 – 249 8p
12. „U” Neptun Constanţa 9 1 2 6 246 – 282 5p
13. „U” Alexandrion Cluj 9 1 2 6 246 – 282 5p
14. SC Mureşul Tg. Mureş 9 0 0 9 201 – 279 0p

Leave a Comment