Două zile de handbal în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”

HC Zalău a susţinut la începutul acestei săptămâni două partide de verificare cu formaţia ungară, Kisvardai, ambele fiind câştigate de zălăuance, prima cu 34 – 25, iar a doua, cu 33 – 32. Alte trei partide de verificare sunt programate joi şi vineri, în cadrul „Cupei Consiliului Judeţean Sălaj”, eveniment la care au fost invitate vicecampioana Minaur Baia Mare, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Slatina.

Turneul de la Zalău va debuta joi dimineaţa, cu partida dintre Minaur Baia Mare şi SCM Râmnicu Vâlcea, programată la ora 10, iar de la ora 13, HC Zalău va întâlni CSM Slatina. Evenimentul de la Sala Sporturilor va continua la ora 17:30, cu jocul dintre CSM Slatina şi Minaur Baia Mare, iar ziua se va încheia cu disputa dintre HC Zalău şi SCM Râmnicu Vâlcea, medaliata cu bronz din ediţia trecută a Ligii Naţionale.

Vineri, la ora 10 este programat meciul dintre CSM Slatina şi SCM Râmnicu Vâlcea, iar la ora 13 va avea loc ultimul duel al turneului, HC Zalău urmând să întâlnească Minaur Baia Mare.

Toate meciurile din cadrul „Cupei Consiliului Judeţean Sălaj” se vor juca fără spectatori, FRH emiţând un regulament foarte strict, care ar ridica mult costurile de organizare pentru clubul zălăuan.

Echipa zălăuană va susţine primul meci oficial din noul sezon în data de 24 august, în cadrul Cupei României, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici urmând să întâlnească în optimile de finală Universitatea Cluj.

 

 

 

Leave a Comment