Doua victorii dupa sase amicale

Doua victorii dupa sase amicale

Decizia conducerii clubului FC Zalau, de a intineri lotul se observa atat prin rezultatele inregistrate in amicalele din aceasta vara, dar mai ales in jocul echipei. FC Zalau a inregistrat doar doua victorii in cinci meciuri de verificare, iar miercuri dupa-amiaza, in cel de-al VI-lea amical, elevii pregatiti de Marius Pasca au suferit a III-a infrangere chiar pe teren propriu.

Adversara zalauanilor a fost Bihorul Beius, formatie ce activeaza in Seria a V-a din Liga a III-a. Antrenorul bihorenilor, Adrian Anca, a inceput cu formatia de baza, introducandu-i in primul 11 pe fostul fundas al Silvaniei, Dan Muresan si pe ex-zalauanu Mihai Bode. Acesta din urma chiar a avut un aport mare la victoria cu scorul de 1 – 0 a Beiusului.

In minutul 11 al intalnirii, Bode l-a vazut nemarcat pe flancul drept pe atancatul Tarlea, i-a trimis o diagonala perfecta, iar acesta din urma a inscris cu un sut din interiorul careului. Dupa numai doua minute, zalauanii puteau restabilii egalitatea, prin fundasul Vlad Negrean, al carui sut din interiorul careului a lovit bara laterala.

In minutul 36 si oaspetii au trimis balonul in bara, prin Paina. Patru minute mai tarziu, Cosmin Sabou a avut si el sansa egalarii. A luat o actiune pe cont propriu de la mijlocul terenului, dar a sutat pe centru din marginea careului, fara probleme pentru portarul advers.

Pe final de meci, beiusenii au avut de cateva ori sansa de a-si majora avantajul, cea mai mare ocazie fiind irosita in minutul 78. Portarul Zalaului, George Cosma a iesit gresit la o minge trimisa in adancime, insa Tarlea nu a stiut sa profite, trimitand alaturi cu poarta goala.

Daca pe faza defensiva si la mijlocul terenului lucrurile au stat destul de bine, s-a putut observa foarte usor ca zalauanii sufera in continuare la finalizare, lucru recunoscut si de antrenorul Marius Pasca. Am reusit cateva faze frumoase, dar, din pacate, suferim in continuare la finalizare. Pe Danila nu am vrut sa-l fortez din primul minut pentru ca venea dupa o accidentare, iar de Teglas sunt total nemultumit in ultima perioada. A avut un retur bun in sezonul trecut, iar acum are o cu totul alta atitudine in teren. Ei au deschis scorul printr-o greseala tactica colectiva. Avem un lot tanar, iar multi dintre jucatori sunt fara experienta, lucru care s-a vazut si ieri in multe momente, a explicat Marius Pasca.

In primele cinci partide de verificare, FC Zalau a inregistrat doua victorii, o remiza si doua infrangeri. A dispus in primul amical cu 6 – 2 de Olimpia Satu Mare, victorie urmata de o infrangere usturatoare, la FCMU Baia Mare, scor 7 – 0. A doua victorie a fost obtinuta in fata celor de la Rapid Jibou, 7 – 2, dupa care a urmat infrangerea la limita in fata Sanatatii Cluj, scor 2 – 1. Saptamana trecuta a avut loc al doilea amical cu Olimpia Satu Mare, incheiat cu scorul de 1 – 1.

FC Zalau: Chis – Jula, Cornaci, Negrean, Maior, Sabou, Lung, Stanciu, Neicu, Teglas, Gorga. Au mai evoluat: Cosma – R. Blaga, Craciun, Damsa si Nicorici. Antrenori: Marius Pasca (principal), Cristian Oros (secund)

Ultimul meci, pe gazon nou

FC Zalau va sustine azi, de la ora 17, ultimul joc de verificare in compania celor de la Olimpia Satu Mare. Partida va avea loc pe Stadionul Olimpia, care a fost regazonat in totalitate in aceasta vara, partida din aceasta dupa-amiaza fiind prima pe noua suprafata de joc. Antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik, va incepe partida de azi cu aceeasi formula cu care a luat startul si in noul sezon, lucru pe care, cu siguranta, il va face si tehnicianul Marius Pasca.

Leave a Comment