La finele saptamanii trecute au fost programate Campionatele Nationale de tenis de masa, rezervate tineretului, la care au participat si patru tenismene de la Clubul Sportiv Municipal Zalau. Cea mai buna clasare a avut-o Andrada Vincze, care a obtinut la final doua locuri cinci. Primul a fost obtinut in proba de dublu, alaturi de Andreea Dospina, de la Slatina. Cele doua au fost foarte aproape de o medalie, insa la scorul de set – 9, la o minge inalta oferita de adversare, Dospina a fost prea sigura pe ea si a atacat in afara mesei, dupa care au pierdut meciul. Al doilea loc cinci a fost obtinut in proba de dublu mixt, cu Robert Geana de la CSU Craiova, Vincze si Geana pierzand in fata campionilor. La individual, Vincze s-a clasat la final pe locul 13, iar Weisz Eniko a ajuns pana in primii 16, castigand doua meciuri dupa ce a iesit din grupe. Andreea Igna s-a accidentat in grupe, nemaiputand continua concursul, iar Demeter Boglarka a pierdut in tabloul de 32.
Din nou fara victorie in Superliga
Tot la sfarsitul saptamanii trecute a avut loc la Constanta etapa a doua din Superliga Nationala, la care a participat si echipa feminina de la CSM Zalau. Din pacate, tenismenele zalauance au ramas fara nicio victorie si dupa etapa a doua, pierzand si de aceasta data toate cele trei dueluri. In primul meci au intalnit campioana LPS Farul Constanta, in fata careia au pierdut cu scorul de 9 – 2, cele doua victorii fiind obtinute de Vincze Andrada. 7 – 9 s-a incheiat meciul cu LPS Hidroconstructia Slatina, Vincze obtinand patru victorii, Demeter si Igna cate una, iar a saptea a fost obtinuta in proba de dulbu (Vincze – Demeter). Tot 7 – 9 s-a incheiat si meciul cu Tehnoprest Iasi, ordinea victoriilor obtinute de zalauance fiind aceeasi. In afara de Andrada, celelalte fete nu au putut sa depaseasca bariera de o victorie. Este o chestie de atitudine si de constanta pe care nu o au in meciuri, a explicat antrenorul Victor Puie evolutia fetelor. De mentionat ca Superliga Nationala este impartita in doua serii, echipa zalauana fiind repartizata in prima serie. La finalul primei faze, primele doua locuri din fiecare serie vor evolua in play-off, iar ultimele doua in play-out, urmand ca echipele clasate pe ultimele doua locuri la final sa retrogradeze.
Tot in week-end-ul care a trecut, echipa masculina de la CSM Zalau a participat la etapa a doua din Divizia A, desfasurata la Satu Mare. Tenismenii zalauani au inregistrat o victorie si doua infrangeri: 8 – 9 cu CS Vointa Satu Mare, 5 – 9 cu Raris Timisoara si 9 – 4 cu TC Dej. Din echipa zalauana s-au remarcat Lucian Trif si Andrei Margin. Sambata si duminica este programat la Targu Secuiesc Trofeul Secuiana, la care vor participa si patru zalauani: Andrei Margin, Sur Tamas, Osvath Tamas si Farkasz Szabolcs.