De luni, Andrei Teglas reincepe antrenamentele cu FC Zalau

De luni, Andrei Teglas reincepe antrenamentele cu FC Zalau

Dupa doua luni de pauza, din cauza unei accidentari la piciorul stang, atacantul Andrei Teglas va reincepe, de luni, antrenamentele cu FC Zalau

Adus in vara trecuta la FC Zalau, atacantul jibouan, Andrei Teglas, nu a punctat prea multe etape sub culorile echipei zalauane, acesta avand parte de doua accidentari in decurs de numai patru luni. Prima a avut loc in etapa a VI-a a turului (25 septembrie), in meciul sustinut in deplasare la Unirea Dej. In timpul primei reprize, in urma unui contact cu un fundas dejean, Teglas a cazut pe mana stanga, suferind o fractura care l-a tinut departe de gazon timp de o luna. Inceputul acestui an a fost tot cu ghinion pentru atacantul Zalaului. In timpul unui joc scoala, desfasurat in 20 ianuarie, Teglas a suferit o fractura la piciorul stang, in urma careia a fost nevoit sa stea pe bara timp de doua luni. Vacanta fortata pare insa sa se fi terminat pentru jibouan, Teglas urmand sa reinceapa de luni pregatirea cu FC Zalau. Acum ma simt destul de bine.

De luni incep antrenamentele si voi da totul pentru a reveni cat mai repede pe teren. Imi doresc foarte mult sa evoluez din nou intr-un meci oficial, ne-a declarat jucatorul. Antrenorul principal al FC Zalau, Calin Pop, parea insa destul de deranjat de atitudinea din ultimul timp a jucatorului. In ultimele doua luni eu l-am vazut doar de doua ori, cand a trebuit sa-si ia banii. M-a sunat zilele trecute si mi-a spus ca saptamana viitoare va reveni la antrenamente. Voi putea conta pe el doar atunci cand va ajunge la parametri normali. Tot de luni va reincepe pregatirea si mijlocasul Mihai Bode, care in aceasta saptamana a facut doar recuperare.

Leave a Comment