CSS Zalău are un nou vicecampion naţional la lupte libere

Clubul Sportiv Şcolar Zalău a participat cu doi sportivi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional Şcolar de lupte libere, eveniment desfăşurat la finalul săptămânii trecute, la Timişoara. Sergiu Pop, sportiv pregătit de Gheorghe Panc, a avut o evoluţie foarte bună, reuşind să devină vicecampion naţional la categoria 54 de kilograme. Luptătorul zălăuan a avut un parcurs fără greşeală până în finală, unde nu a mai făcut faţă adversarului său, un sportiv de la Odorheiu Secuiesc, cu doi ani mai mare decât Sergiu Pop.
„Este un rezultat notabil, sunt mulţumit de evoluţia lui Sergiu, mai ales că evoluează la categoria copii 1. El are tot viitorul în faţă în această ramură sportivă şi sper să obţină o medalie şi la Campionatul Naţional din toama acestui an”, a afirmat antrenorul Gheorghe Panc.
Celălalt reprezentant al CSS Zalău la evenimentul de la Timişoara este Darius Puşcaş, acesta clasându-se între primii zece sportivi la categoria plus 100 de kilograme.

Leave a Comment