CSS Zalău organizează primul turneu de sală

CSS Zalău organizează primul turneu de sală

Echipa de junioare I de la CSS Zalău va fi, începând de azi, gazda primului turneu de sală din cadrul Campionatului Naţional de handbal, competiţia urmând să se desfăşoare în Sala Sporturilor din Zalău.

Primul duel al turneului este programat de la ora 11, cel dintre LPS Bistriţa şi Extrem Baia Mare. Zălăuancele vor juca de la ora 12:45, în compania ocupantei locului secund, CSS 2 Baia Mare, urmând ca ziua să se încheie cu meciul dintre CS Mureşul Târgu Mureş şi CSS Viitorul Cluj, programat la ora 14:30.

De la aceleaşi ore sunt programate şi întâlnirile de vineri şi sâmbătă, după cum urmează: vineri, LPS Bistriţa – CSS Viitorul Cluj, CSS Zalău – CS Mureşul Târgu Mureş, Extrem Baia Mare – CSS 2 Baia Mare; sâmbătă, CSS 2 Baia Mare – LPS Bistriţa, CS Mureşul Târgu Mureş – Extrem Baia Mare, Viitorul Cluj – CSS Zalău.

Formaţia condusă de pe margine de Dan Pavel şi Elena Tadici se situează pe primul loc în serie, cu nouă victorii şi o singură înfrângere, având 18 puncte acumulate.

Al doilea turneu de sală este programat în perioada 8 – 9 aprilie, la finalul căruia echipele clasate pe primele trei locuri vor obţine calificarea în turneul semifinal ce va avea loc în perioada 27 aprilie – 1 mai.

Leave a Comment