Crosul „Mişcare pentru fiecare”, organizat şi în acest an la Dragu

Prima ediţiei a Crosului „Mişcare pentru fiecare” a avut loc anul trecut, fiind organizat de Şcoala Gimnazială din Dragu în parteneriat cu Asociaţia „Sportul pentru Toţi”. În acest an, partener a fost Primăria şi Consiliul Local Dragu, care pus la dispoziţie 1.200 de lei pentru organizarea evenimentului. Crosul a fost organizat la două categorii: ciclul gimnazial, unde s-a alergat pe o distanţă de 600 metri şi ciclul primar, unde elevii s-au întrecut pe o distanţă de 1.200 metri.

În clasamentul elevilor de gimnaziu, pe primul loc la feminin s-a situat Marcela Covaci, urmată de Eva Lăcătuş şi Mădălina Lăcătuş. La masculin, poziţa întâi a fost ocupată de Traian Gabor, iar pe următoarele două locuri s-au situat Daniel Colcer şi Marcel Tivadar.
Crosul de 1200 de metri a fost câştigat la feminin de Maria Gabor, urmată de Gina Lingurar şi Alice Miron. Duţu Lăcătuş a trecut primul linia de sosire la masculin, iar următoarele două locuri au fost ocupate de Zoltan Şimon şi Darius Tivadar.
În cadrul evenimentului au avut loc şi diferite activităţi specifice pentru elevii din ciclul preşcolar, unde, pe primul loc la feminin s-a situat Estera Boca, urmată de Ana Groza şi Andreea Ielciu, în timp ce la masculin, prima poziţie a fost ocupată de Sergiu Bugnar, urmat de Isac Fărcaş şi Marius Lingurar.
„Această ediţie a crosului s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor. Prin aceste activităţi, încercam să atragem cât mai multe persoane din localitte, şi nu numai, spre sportul de masă. Pe viitor, îmi propun să implementez cât mai multe proiecte în domeniul sportului şi sper ca această comună să devină un punct de reper pentru alte localitaţi în acest domeniu. Aş dori să mulţumesc celor ce au fost alături de mine şi s-au implicat în organizare, respectiv primarului Claudiu Lazăr, care a şi dat startul la cele două crosuri şi colectivului de cadre didactice, precum şi partenerilor”, a afirmat Cosmin Ardelean, directorul Şcolii Gimnaziale din Dragu.
Pe lângă directorul şcolii, în organizarea acestui eveniment s-au implicat profesorii Mihai Nemeş, Anda Rus-Vekony, Angelica Lazăr, dar şi educatoarele Denisa Jecan şi Lucia Bîrlogianu.
Cei clasaţi pe primele trei locuri la fiecare categorie au primit la final cupe, diplome, medalii şi premii constând în rechizite şcolare, jucării şi dulciuri, iar celorlaţi participanţi li s-au oferit pachete cu dulciuri.

 

Leave a Comment