Cristian Bolduţ, la al XI-lea titlu de campion naţional

Cristian Bolduţ, la al XI-lea titlu de campion naţional

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de karate kyokushin, rezervat juniorilor şi seniorilor, a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Târgu Mureş.

Clubul Sportiv Vidalis Zalău a fost prezent cu trei sportivi: antrenorul Cristian Bolduţ, care a concurat la seniori A, Robert Siladi (cat. -70 kg) şi Olimpiu Cheşeli (cat. -80 kg), ultimii doi concurând la seniori B (probă care nu defineşte loturile naţionale).

Cristian Bolduţ s-a impus la proba de kata, unde nu a fost nicio surpriză faptul că zălăuanul a câştigat primul loc, având în vedere că este la al XI-lea titlu de campion naţional din carieră.

Karateka zălăuan a reuşit să termine pe cea mai înaltă treaptă şi proba de kumite, fiind la al treilea titlu de campion în această probă, după cele câştigate în 2000 şi 2001, el mai având câştigate şi două medalii de argint la această probă. Competiţia a fost una disputată, însă experienţa a fost cea care a înclinat decisiv balanţa în favoarea lui Bolduţ, el câştigând categoric meciurile disputate. Finala a fost cea mai aplaudată de spectatori pentru că s-a terminat foarte repede, Bolduţ culcându-şi adversarul pe tatami după numai 15 secunde.

Robert Siladi a fost la prima lui competiţie, însă a avut o evoluţie bună, câştigând clar primul meci în faţa unui sportiv din Cluj. L-a pierdut însă pe al doilea, văzându-se o lipsă de experienţă din partea sportivului zălăuan.

Chiar dacă în urmă cu trei luni a suferit o intervenţie chirurgicală la mâna dreaptă, Olimpiu Cheşeli a decis să revină pe tatami la ediţia din acest an. El a luptat foarte bine, reuşind la final să câştige medalia de bronz.

Următoarea competiţie pentru sportivii zălăuani va fi Campionatul European, unde vor participa Sergiu Druhora şi Cristian Bolduţ.

Leave a Comment