Programat duminica, de la ora 14, la Constanta, meciul dintre Tomis si Remat Zalau ar putea fi amanat din cauza zapezii care a acoperit drumurile din sudul tarii
Etapa a XVIII-a a Diviziei A1 la volei masculin a programat si derby-ul Romaniei, dintre Tomis Constanta si Remat Zalau, formatii ce ocupa primele doua locuri in clasament. Etapa se disputa sambata, dar, la cererea conducerii Rematului, partida a fost amanata cu 24 de ore, astfel ca se va disputa duminica, de la ora 14, in Sala Sporturilor din Constanta. Totusi, avand in vedere starea proasta a drumurilor din sudul tarii, exista varianta ca echipa zalauana sa nu ajunga in timp ultil la Constanta. In primul rand, nu stiu daca ajungem la Constanta, avand in vedere ca drumurile sunt blocate de la Bucuresti spre Constanta. Insa, in cazul in care vom ajunge, este clar ca ne dorim sa castigam. Important este sa gestionam bine starea de oboseala acumulata pe parcursul campionatului dar, mai ales din ultima saptamana. Mai mult am fost pe drumuri, decat in salile de antrenament. Din punctul acesta de vedere, Constanta este favorizata, pentru ca a avut o saptamana linistita de pregatire, avand in vedere ca nu au jucat returul cu cipriotii. Oricum, locul intai nu se decide dupa acest meci ne-a declarat antrenorul secund al Rematului, Ovidiu Macarie.
Echipa zalauna a sustinut aseara, dupa inchiderea editiei, mansa retur din sferturile de finala ale Cupe CEV, in Italia, in fata formatiei Acqua Paradiso Monza, iar in cursul zilei de azi vor ajunge cu avionul la Bucuresti, de unde vor pleca cu autocarul spre Constanta.
Programul complet al etapei a XIX-a: SCMU Craiova – Universitatea Cluj, Dinamo Bucuresti – CSA Steaua Bucuresti, Tomis Constanta – Remat Zalau, CSM Bucuresti – Unire Dej. Partida Universitatea Timisoara – VCM LPS Piatra Neamt a avut loc in 1 februarie si s-a incheiat cu victoria nemtenilor, 1- 3. Meciul Stiinta Explorari Baia Mare – CSU Galati este programat in data de 20 februarie.
Clasament:
1. Remat Zalau 16 14 2 0 0 48 – 7 46p
2. Tomis Constanta 16 12 3 0 1 46 – 11 42p
3. Dinamo Bucuresti 16 7 4 4 1 41 – 25 33p
4. VCM Piatra Neamt 17 8 2 2 5 36 – 31 30p
5. Explorari Baia Mare 16 8 0 4 4 35 – 30 28p
6. CSA Steaua Bucuresti 16 7 1 1 7 28 – 28 24p
7. CS Unirea Dej 16 6 2 1 7 30 – 30 23p
8. CSM Bucuresti 16 7 0 1 8 27 – 30 22p
9. SCMU Craiova 16 6 1 1 8 28 – 32 21p
10. U Cluj 16 3 2 2 9 21 – 39 15p
11. CSU Galati 16 1 1 1 13 10 – 45 6p
12. U Timisoara 17 0 0 1 16 9 – 51 1p