Motociclistul zălăuan Bogdan Mihalache a luat startul la finalul săptămânii trecute la două curse, ambele desfăşurate în Ungaria, pe circuitul Pannonia-Ring. Prima a fost cea din cadrul etapei a II-a a Campionatului Naţional de viteză, iar a doua cursă a fost cea din cadrul etapei cu numărul 5 din Campionatul European Alpe Adria, Mihalache concurând la clasa SBK 1000 cm3 profesionişti.
Antrenamentele au început vineri dimineaţa şi s-au încheiat repede pentru pilotul zălăuan, acesta având probleme la suspensia spate a motocicletei sale. În antrenamentele de vineri am avut probleme la suspensia spate, dar am remediat-o în cele din urmă. Din cauza faptului că motocicleta este nouă încă sunt la stadiul de acomodare şi testare. Cu toate astea, progresele sunt vizibile de la o zi la alta, ne-a informat Mihalache.
Antrenamentele de sâmbătă au decurs bine pentru pilotul de la MMC Racing Team Zalău, reuşind o calificare în ambele campionate la clasa SBK 1000 cm3.
Duminică a avut loc concursul propriu-zis, cursa în care a luat startul şi Bogdan Mihalache fiind programată ultima. Nu am reuşit ce ne-am proprus în timpul cursei, din cauză că nu am avut anvelopele corespunzătoare pentru temperaturile extrem de ridicate din timpul zilei. A fost o cursă foarte grea, cred că cea mai grea din cariera mea. La startul cursei s-au aliniat piloţi din SBK-ul mondial şi campioni europeni care au bugete impresionante pentru a putea face performanţă. Din păcate, bugetele echipelor noastre sunt foarte limitate, iar cu toate impedimentele rezultatele sunt peste aşteptări.
La Campionatul Naţional, Mihalache a terminat cursa pe poziţia a V-a, iar la Campionatul European Alpe Adria s-a clasat pe locul 25 din 34 de participanţi.
Săptămâna viitoare, echipa MMC Racing Team Zalău se va deplasa în Bulgaria, la etapa a III-a din cadrul Campionatului Est European, unde speră o clasare cât mai bună.