Caz de indisciplină la Sportul Şimleu. Doi jucători au fost daţi afară de la echipă

Sportul Şimleu a urcat pe locul şase în clasament după victoria de sâmbătă, 2 – 1 în faţa celor de la Progresul Şomcuta Mare, dar situaţia în care se afla echipa înaintea jocului cu cei de la CAO Oradea, nu era foarte bună, având în vedere că în finalul meciului de sâmbătă, formaţia şimleuană a avut doi jucători eliminaţi. Lucrurile s-au complicat şi mai mult duminică, la începutul antrenamentului, când antrenorul George Zima s-a văzut nevoit să renunţe la doi jucători importanţi, pe motiv de indisciplină. Mai precis, Bogdan Ciaca şi Silviu Crişan s-au prezentat băuţi la antrenament, iar antrenorul George Zima, pentru care disciplina este literă de lege, nu a putut tolera un astfel de caz.
„Efectiv nu mi-a venit să cred când i-am văzut în cel fel s-au prezentat la antrenament. Am avut mare încredere în amândoi. Silviu Crişan este şimleuan şi mă puteam baza pe el din multe puncte de vedere, iar Bogdan Ciaca este un jucător pe care eu l-am adus la echipă şi l-am făcut căpitan. Dezamăgirea este foarte mare, dar merg pe principiul că niciun jucător nu este de neînlocuit. Este clar că va fi mai greu fără ei în etapele rămase, dar nu pot să tolerez astfel de comportamente. Dacă au făcut aşa ceva, înseamnă că nu le-au păsat de noi, ca şi grup, de mine şi de colegii lor de echipă. Din punct de vedere fotbalistic, nu am ce să le reproşez, dar la un astfel de nivel este nevoie şi de caracter”, ne-a declarat, dezamăgit, antrenorul echipei Sportul Şimleu.
Potrivit preşedintelui, Ioan Gurzău, cei doi jucători au mai avut şi alt fel de abateri de la regulament în trecut, în urma cărora nu s-a luat nicio decizie.
„Antrenorul nu mai vrea să lucreze cu ei. Sigur că va fi un minus pentru noi, dar tot timpul există jucători care vor să ia locul altora şi să joace în echipa de bază. Noi am ajuns aici prin multă muncă şi prin disciplină, deoarece Sportul Şimleu era pe locul patru în Liga a IV-a când l-am adus la echipă pe George Zima. Ne dorim performanţă, iar când performanţa nu mai este pusă pe primul loc de câtre jucători, lucrurile nu merg în direcţia bună. Este o imagine negativă pentru club, dar nici nu putem tolera astfel de comportamente, mai ales că ei nu sunt la prima abatere de la regulamentul intern”, a afirmat şi preşedintele clubului şimleuan.
Sportul Şimleu are 16 puncte după 12 etape, iar sâmbătă, în cadrul etapei a XIII-a, va evolua pe terenul echipei CAO Oradea. Până la finalul campionatului, şimleuanii vor mai evolua în deplasare la Luceafărul Oradea şi Minaur Baia Mare, iar pe teren propriu vor întâlni Someşul Dej, SCM Zalău şi Gloria Bistriţa.

5 Thoughts to “Caz de indisciplină la Sportul Şimleu. Doi jucători au fost daţi afară de la echipă”

  1. Anonim

    Felicitări antrenorului bună George zima bravo e un antrenor valoros și bun păcat ca la Zalău nu nu se dorește un altfel de antrenor principal și se merge tot pe mana lui pasca

  2. Marius

    Sa inteleg ca cei care dau cartile pe fata nu au caracter?
    Va e frica ca se destabilizeaza echipa si va pierdeti salariile grase de liga a 2-a? Care nu uitati is din banii nostri ai simleuanilor.
    Unde e dreptatea fata de jucatorii din simleu parca era vorba ca sa face o echipa bazata pe jucatorii din Simleu si bazinul Simleului sau ce bazinul Simleului e in Congo?
    Tot timul cand la Simleu s-a promovat intr-o liga superioara simleuanii au fost marginalizati si se stie cine e vinovatul…

  3. pop ioan

    esti penibil Zima! asemenea lucruri nu ies in presa! teai minjit cu gurzau si acum ai cu cine semana.de ce nu povestesti cum mergi la baute cu uni dintre jucatori?

  4. Anonim

    Vezi Ziman că nu tu de-ți dreptatea absoluta dacă erai un mare antrenor erai undeva sus dar o sa vezi că tot în liga4 vei dăinui ești un zero barat

  5. Anonim

    Mai nenorocește multi copii talentați din Salaj măi jegule de Ziman te crezi mare antrenor dar tu de fapt nu ai promova cu echipa ști că la baraj nu ai jucat nimic ești pe cai mari acum să îți fie rușine

Leave a Comment