După echipa de junioare I şi formaţia de junioare II de la CSS Zalău a obţinut joi calificarea la turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional. Deşi avea o misiune grea, având în vedere că ocupa poziţia a III-a în clasament înaintea turneului de la Zalău, iar la turneul semifinal s-au calificat doar primele două echipe, formaţia pregătită de Elena Tadici şi Dan Pavel a reuşit să câştige toate cele trei meciuri susţinute: 37 – 19 cu CSS 2 Baia Mare, 29 – 13 cu Extrem Baia Mare şi 26 – 18 cu LPS Bistriţa. Partida cu Marta Baia Mare nu s-a mai disputat, zălăuancele câştigând cu 10 – 0, fiindcă echipa maramureşeană nu s-a mai prezentat.
Antrenoarea Elena Tadici a ţinut să evidenţieze la final întreaga echipă pentru evoluţia avută, dar mai ales pe cele patru jucătoare care fac parte şi din echipa de junioare I: Raluca Nicolae, Mădălina Prodan, Claudia Iacob şi Somogyi Edina. Sunt foarte mulţumită de rezultatele obţinute şi de evoluţia fetelor, care au muncit până în ultimul moment. Evidenţiez întreaga echipă de junioare II, dar mai ales pe cele patru care evoluează şi la echipa de junioare I. De acum va fi extrem de dificil, pentru că toate echipele care ajung în turneul semifinal sunt valoroase, iar lotul nostru s-a subţiat de la an la an. Noi muncim în continuare şi vom face antrenamente chiar şi în perioada sărbătorilor, ne-a declarat profesoara de la CSS Zalău.
Turneul semifinal este programat în perioada 6 – 8 mai, locaţia urmând să se stabilească în zilele următoare.