Comisia de Disciplina din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a amanat saptamana trecuta verdictul in ceea ce priveste scandalul iscat la finalul partidei dintre FC Silvania si FC Baia Mare, rezultatul final urmand sa se decida abia azi. Va reamintim ca pe teren, scorul a fost 3 – 2 pentru FC Silvania, insa baimarenii vor sa castige la masa verde, dupa ce arbitrul a intrerupt meciul cu un minut inainte de expirarea prelungirilor. Centralul acelei partide, Marian Bordean, a oprit jocul, crezand in prima faza ca a eliminat cinci jucatori de la FC Silvania, desi eliminase doar patru, dandu-si seama ca a gresit abia in drumul spre vestiare.