Atletele de la CSM Zalău se pregătesc de maratonul olimpic

Paula Todoran şi Daniela Cîrlan vor lua startul duminică în proba de maraton din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro

După o pauză de 12 ani, Clubul Sportiv Municipal Zalău are, din nou, reprezentanţi la Jocurile Olimpice. Paula Todoran şi Daniela Cîrlan se află în delegaţia României care a plecat spre Rio de Janeiro, cele două urmând să ia startul duminică în cursa de maraton, supranumită şi „proba probelor”.
Ambele au ajuns la Rio luni dimineaţa, unde şi-au continuat antrenamentele pentru cursa de maraton.
„Visul oricărui sportiv este de a ajunge la Jocurile Olimpice. Mă bucur foarte mult că am reuşit să mă calific la o astfel de competiţie în care voi reprezenta România, nu doar judeţul şi îmi doresc să am o evoluţie cât mai bună”, a declarat Paula Todoran.
La fel de încrezătoare este şi Daniela Cîrlan. „Nu am emoţii. Va fi o cursă grea, duminică se anunţă temperaturi foarte ridicate aici, la Rio. Va fi dificil să alerg 42 de kilometri în condiţiile acestea, dar o să dau tot ce am mai bun, mă voi strădui să stabilesc un record personal şi să reprezint România cu cinste. Le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de mine”, a afirmat atleta pregătită de Lorena Boberschi.
Reamintim că Paula Todoran şi-a stabilit baremul de calificare la Jocurile Olimpice în luna februarie a acestui an, în cadrul Maratonului de la Sevilla, pe care l-a parcurs în două ore, 36 de minute şi 38 de secunde. Daniela Cîrlan a câştigat dreptul de a merge la Rio încă din luna aprilie a anului trecut, terminând în două ore, 43 de minute şi 38 de secunde Maratonul de la Cracovia.
Cele două atlete de la CSM Zalău sunt singurele maratoniste pe care le are România la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, la masculin urmând să ia startul Marius Ionescu.
Cursa feminină de maraton este programată duminică, de la 15:30 (ora României).

Leave a Comment