Atletele de la CSM Zalău iau startul la Maratonul Internaţional al Bucureştiului

Ediţia de anul trecut a Maratonului Internaţional al Bucureştiului afost una de excepţie pentru Paula Todoran, care a reuşit să se clasaze pe primul loc la finalul cursei, fiind prima atletă din România care câştigă acest concurs. Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău va fi prezentă şi în acest an la evenimentul organizat în Capitală, dar va lua startul în cursa de semimaraton.
„Am început un tratament după problemele pe care le-am avut la Campionatul Mondial de Maraton, pe care-l urmez şi acum. Starea mea este bună şi sper să obţin un rezultat bun în cursa de semimaraton. Mi-aş fi dorit să pot alerga în cursa de maraton, dar programul din această lună este foarte încărcat, iar dorinţa mea este de a concura la Campionatul Balcanic de Maraton de la finalul lunii. Sper să câştig cursa de semimaraton de la Bucureşti”, a declarat sportiva pregătită de Mirel Seişanu.
Paula Todoran nu va fi singura reprezentantă a CSM Zalău la evenimentul de la Bucureşti. În cadrul Maratonului Internaţional de la Bucureşti va avea loc şi Campionatul Naţional de Maraton, iar Daniela Cîrlan, sportivă originară din Sibiu şi antrenată de Lorena Boberschi, va lua startul în această cursă. Obiectivul propus este câştigarea unei medalii.

One Thought to “Atletele de la CSM Zalău iau startul la Maratonul Internaţional al Bucureştiului”

  1. Gabriela

    Cautam colaboratori pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa 2 ore pe zi, in functie de abilitati. Cerinte: calculator, conexiune internet , rabdare, cunostinte minime PC. Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati.Se ofera contract de comision.
    Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa de e-mail: gabuntza_pr20@yahoo.com

Leave a Comment