Atletă de la CSS Zalău, campioană națională în proba de 800 de metri

Cu toate că beneficiază de condiții precare de antrenament, în comparație cu sportivii de la alte cluburi împotriva cărora concurează, atleții sălăjeni reușesc să se remarce în competițiile naționale. Un astfel de exemplu este Maria Csiki, o atletă legitimată la Clubul Sportiv Școlar Zalău și antrenată de Nelian Ianchiș. Atleta originară din Mirșid a participat în urmă cu câteva zile la Campionatul Național Under 16 de la București, reușind să urce de două ori pe podium. Sportiva de la CSS Zalău a luat startul în proba de 800 de metri și în cea de 1.500 de metri, iar în prima probă a avut o comportare exemplară, reușind să cucerească medalia de aur și să devină, în premieră, campioană națională. La 1.500 de metri, Maria Csiki a obținut medalia de bronz, întorcându-se cu două medalii din Capitală.

Încă din 2021, Maria Csiki obținuse cel mai bun timp în proba de 800 de metri (2 minute, 24 de secunde și 42 de sutimi), fiind inclusă și în lotul național.

“Atletismul sălăjean nu a mai avut de câțiva ani campion național, iar rezultatul Mariei Csiki este cu atât mai îmbucurător. Este o sportivă cu calități, iar dacă se va pregăti la fel de bine în continuare, sunt convins că vom auzi de ea și la nivel de seniori”, a declarat antrenorul Nelian Ianchiș.

 

One Thought to “Atletă de la CSS Zalău, campioană națională în proba de 800 de metri”

  1. […] Cu toate că beneficiază de condiții precare de antrenament, în comparație cu sportivii de la alte cluburi împotriva cărora concurează, atleții sălăjeni reușesc să se remarce în competițiile naționale. Un astfel de exemplu este Maria Csiki, o atletă legitimată la Clubul Sportiv Școlar Zalău și antrenată de Nelian Ianchiș. Atleta originară din Mirșid a participat în urmă cu câteva zile la Campionatul Național Under 16 de la București, reușind să urce de două ori pe podium. Sportiva de la CSS Zalău a luat startul în proba de 800 de metri… Citeste mai mult […]

Leave a Comment