Armătura Zalău rămâne o familie şi după 12 ani de la desfiinţare

Foştii componenţi ai echipei de fotbal, Armătura Zalău, din perioada 2003 – 2005, s-au reunit şi în acest an, întâlnirea având loc miercuri după-amiaza, la Baza Sportivă „Titan Arena” din Zalău. Deşi au trecut mai bine de 12 ani de la desfiinţare, jucătorii, antrenorii şi cei care au făcut parte din conducere au rămas la fel de uniţi.
Iniţiativa a avut-o şi de această dată fostul director sportiv, Birtalan Attila. „Am avut ideea unei astfel de întâlniri în urmă cu câţiva ani, acţiunea a fost una reuşită, iar băieţii au fost de acord să avem o astfel de întâlnire în fiecare an în pragul sărbătorilor de iarnă. Ne simţim bine, ne simţim ca o familie care se întâlneşte în fiecare an. Ne-am adunat în număr mare, puteam fi chiar mai mulţi, dar unii, din motive personale, nu au putut ajunge. Bogdan Unguruşan m-a anunţat chiar ieri că a intervenit o problemă de familie şi nu mai poate ajunge. Am rămas la fel de uniţi, chiar dacă au trecut atâţia ani”, a declarat Birtalan.
Dacă Bogdan Unguruşan nu a putut fi alături de foştii săi colegi, la evenimentul de miercuri a fost prezent Gabriel Vaşvari, un alt zălăuan ce evoluează în Liga I. „Mă bucur foarte mult că reuşim să ne întâlnim în fiecare an. Sunt colegii pe care i-am avut în momentul în care am debutat în fotbalul profesionist. Am fost promovat atunci de la juniori la echipa de seniori şi am avut colegi care m-au susţinut şi au fost alături de mine”, a precizat Vaşvari.
De la eveniment nu putea lipsi nici antrenorul Leo Grozavu. „Această întâlnire a devenit o tradiţie, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. A fost un grup unit, am rămas prieteni, ţinem legătura şi ne întâlnim în fiecare an în pragul sărbătorilor de iarnă. Depănăm amintiri şi ne aducem aminte de momentele frumoase petrecute împreună”, a afirmat fostul tehnician al Armăturii.
La întâlnirea de miercuri au mai fost prezenţi: Filip Lăzăreanu, Adrian Noţigan, Florin Mureşan, Cristian Mureşan, Gabriel Băcnean, Claudiu Cornaci, Gabriel Vaşvari, Laurenţiu Mândru, Mihai Gaidoş, Marius Muntean, George Hexan, Marian Igant, Alexandru Pop, Sergiu Lonca, Florin Timoce, Marius Cozma, Grigore Molnar, Cătălin Petrescu, George Bumbuţ, Călin Pop, Marcel Petrean, Zoltan Ardelean şi Ioan Moigădean.
Armătura Zalău s-a clasat pe locul şapte în Seria a II-a a Diviziei B în primul an de la promovare, iar la finalul sezonului 2004 – 2005, a ocupat poziţia a şasea. Echipa s-a desfiinţat în toamna anului 2005, după doar patru etape scurse din sezonul 2005 – 2006.

Leave a Comment