Adversar din Ungaria pentru campioana Volei Municipal Zalău

Campioana României, Volei Municipal Zalău, a început în urmă cu mai bine de două săptămâni pregătirile pentru noul sezon al Diviziei A1, care va debuta în data de 7 octombrie. Încă din primele zile de pregătire, voleibaliştii antrenaţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae au efectuat atât antrenamente fizice, cât şi tehnico-tactice, cele fizice desfăşurându-se pe Stadionul Municipal „Gheorghe Guşet”.
Pentru campioana României urmează încă trei săptămâni de pregătire pe plan local, urmând ca în perioada 8 – 10 septembrie, Volei Municipal Zalău să participe la primul turneu de verificare. Acesta va fi organizat de Ştiinţa Explorări Baia Mare, celelalte două invitate fiind Unirea Dej şi formaţia ungară RCS Kecskemet, echipă ce a participat şi la ediţiile anterioare ale „Cupei Explorări”.
Al doilea turneu de verificare este programat în perioada 15 – 17 septembrie, fiind organizat de Arcada Galaţi – câştigătoarea Cupei României. Alături de formaţia gălăţeană şi Volei Municipal Zalău, la turneu vor mai participa Steaua şi Dinamo Bucureşti. Formaţia „roş-albastră” a terminat pe locul patru ediţia trecută de campionat, în timp ce Dinamo a revenit în această vară pe prima scenă a voleiului românesc, după o pauză de un an.
Conducerea clubului zălăuan intenţionează să organizeze un turneu de verificare în perioada 22 – 24 septembrie, eveniment în cadrul căruia va fi prezentat şi noul lot al campioanei României.
Primul meci oficial din noul sezon pentru formaţia zălăuană este programat în data de 30 septembrie. Volei Municipal se va duela cu Arcada Galaţi în Supercupa României, partida urmând să se desfăşoare în Sala Polivalentă din Ploieşti.

 

 

Alte articole

Leave a Comment