Poveste cu final aşteptat

Vicecampioana a dispus în minimum de seturi de Phoenix Şimleu Silvaniei, rezultat în urma căruia formaţia de sub Măgura şi-a irosit şi matematic şansele de a accede în play-off

Phoenix Şimleu Silvaniei a aborat fără presiune meciul cu Volei Municipal Zalău, având în vedere că mai avea şanse doar matematice la calificarea între primele opt echipe ale Diviziei A1, iar acest lucru a făcut ca echipa pregătită de Ovidiu Teuşan să aibă o evoluţie mai bună decât în partidele anterioare. De cealaltă parte, vicecampioana nu a evoluat la capacitate maximă pentru a obţine o victorie cu 3 – 0, lucru recunoscut şi de jucători zălăuani la finalul partidei.
Începutul primelor două seturi le-au aparţinut ospeţilor, care au avut 8 – 4 la primul time-out atât în actul de debut, cât şi în parţialul secund. Chiar dacă Phoenix a avut la un moment dat trei venezueleni în teren, Zalăul, o echipă alcătuită aproape în totalitate din jucători români, şi-a demonstrat valoarea şi a trecut la conducere în partea a doua. Diferenţa din primul set a fost de şase puncte, 25 – 19, iar în actul secund, zălăuanii s-au impus cu 25 – 23.
În parţialul trei, ambele echipe s-au aflat în repetate rânduri la conducere, dar Zalăul s-a desprins în final la 20 – 16, moment în care Ovidiu Teuşan a cerut ultimul time-out al meciului. De la 24 – 21 pentru vicecampioni, şimleuanii s-au apropiat la 24 – 23 şi au avut şansa chiar de a egala. Atacul lui Tofan a ajuns, însă, mult în afara terenului, iar scorul final a devenit 25 – 23 pentru Volei Municipal.
Volei Municipal Zalău: Martin Lescov, Gabriel Cherbeleaţă, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Leonardo Dal Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher – libero. A mai evoluat: Andrei Georgescu. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)
Phoenix Şimleu Silvaniei: Manuel Oramas, Lucian Tofan, Rodman Varela, Ionuţ Rus, Robert Ţuţea, Florin Filip şi Joel Silva – libero. Au mai evoluat: Ciprian Vişelaru şi Vlad Cuciureanu. Antrenor: Ovidiu Teuşan

Alte articole

Leave a Comment