21 de medalii mondiale pentru CS Dani San Zalău

Cea de-a X-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate-Do, versiunea W.S.F. s-a desfăşurat în perioada 24 – 26 mai, la Bucureşti, iar printre cluburile participante s-a numărat şi CS Dani San Zalău, condus de Dan Chiş.

Clubul zălăuan a deplasat la acest amplu eveniment şapte sportivi, care s-au întors acasă cu 21 de medalii, cinci dintre ele fiind de aur.

Cel mai medialiat sportiv de la clubul zălăuan, Darius Goron, a obţinut aur la kumite shobu sanbon, kumite WKF, kumite open, kata individual şi kumite echipe, iar argintul l-a cucerit la kata echipe. Aur a obţinut şi Samuel Benţa la kumite echipe, dar şi un bronz la shobu sanbon. Medalie de aur şi pentru Andrei Chiş în proba de kumite echipe şi alta de bronz la kumite shobu sanbon. Mihail Chiş s-a ales cu o medalie de argint la kumite shobu sanbon şi un loc patru la kumite WKF, în timp ce Andrei Creţ a devenit vicecampion mondial la shobu ippon, obţinând şi două medalii de bronz la kumite shobu sanbon şi kumite open.

Rezultate foarte bune şi pentru Ştefania Costea, care s-a ales cu trei medalii de bronz la kumite shobu ippon, shobu sanbon şi kumite WKF, iar colega ei, Andreea Chende, a obţinut un argint la kumite WKF şi trei medalii de bronz la kumite shobu ippon, shobu sanbon şi kumite echipe.

“Elevii mei sunt demni de toată lauda pentru dăruirea cu care au luptat pentru obţinerea acestei performanţe, mai ales sportivul Darius Goron, care, după un parcurs extraordinar a devenit de 5 ori campion mondial, patru dintre medaliile de aur fiind la probele individuale. Am reuşit performanţa de a ne clasa pe primul loc şi la kumite echipe cadeţi, învingând echipe mult mai titrate. După un parcurs excellent al băieţilor, care au luptat cu înverşunare “pe muchie de cuţit”, în final, a venit rândul lui Andrei Chiş să aibă de trecut un test de foc, luptând cu un adversar mult mai masiv şi mai experimentat, pe care a reuşit să-l învingă după o luptă care efectiv m-a ţinut cu sufletul la gură”, ne-a declarat Dan Chiş.

Campionatul Mondial desfăşurat în Sala Polivalentă din Bucureşti a fost organizat de Federaţia Română de Karate şi Comisia WSF, fiind prezenţi aproximativ 1500 de sportivi din 40 de naţiuni.

 

 

Leave a Comment