LPS Avram Iancu Zalău şi CS Phoenix Şimleu Silvaniei vor găzdui, începând de azi până duminică, turneele semifinale de cadeţi la feminin, respectiv la masculin
Atât echipa feminină de volei de la Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu Zalău, cât şi cadeţii de la CS Phoenix Şimleu Silvaniei au câştigat dreptul de a organiza începând de azi turneele semifinale din cadrul Campionatului Naţional.
Sala de sport a Şcolii Gimnaziale Gheorghe Lazăr din Zalău va găzdui turneul fetelor, unde, pe lângă LPS Avram Iancu Zalău vor mai fi prezente: CS Dinamo Romprest Bucureşti, CSS Lugoj, ACSV 2010 Donaris Galaţi, LPS CSS Slatina şi CSS Unirea Iaşi.
În fiecare zi vor avea loc câte trei partide, prima urmând să înceapă la ora 15. Tragerea la sorţi şi ordinea disputării meciurilor a fost stabilită abia aseară, în cadrul şedinţei tehnice dinaintea turneului.
Tot începând de azi are loc la Şimleu Silvaniei turneul de cadeţi, unde, pe lângă formaţiile locale, CS Phoenix şi CSS Zalău vor mai fi prezente: CSS CFR A Bucureşti, CS TEO CNMB Râmnicu Vâlcea şi CSS N. Gane Fălticeni. Au mai rămas cinci echipei, fiindcă CSS CFR Bucureşti B nu se mai prezintă la turneul semifinal de la Şimleu Silvaniei.