Zid nou între Protecţia Copilului şi Şcoala „Simion Bărnuţiu”

Peste 72.000 de lei vor fi alocaţi de la bugetul judeţului pentru realizarea unui nou zid de sprijin care să delimiteze terenul ocupat de către Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj de cel al Şcolii Generale „Simion Bărnuţiu” Zalău.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj între cele două proprietăţi există un zid de cărămidă vechi de peste 40 de ani, care pune în pericol atât siguranţa angajaţilor, cât mai ales a persoanelor cu handicap care se solicită serviciile instituţiei, întrucât se poate surpa oricând din cauza stării avansate de degradare în care se află.
Dat fiind faptul că între terenurile amintite diferenţa de nivel este de doi metri, zidul existent, lung de 10 metri şi înalt de 2,5 metri, nu poate fi păstrat, se impune demolarea lui şi construirea altuia din beton armat. Valoarea investiţiei se ridică la 72.540 de lei, din care 8.000 de lei reprezintă cheltuielile cu proiectul tehnic şi studiile geotehnice, iar diferenţa, suma necesară pentru ridicarea construcţiei.

Alte articole

2 Thoughts to “Zid nou între Protecţia Copilului şi Şcoala „Simion Bărnuţiu””

  1. Anonim

    72000 RON un zid de 10 x 2,5?!!! De banii aia se poate construi jumatate de casa si astia construiesc un zid…Dragi gunoaie care sunteti voi acolo la primarie sau de unde naiba s-au alocat banii, felicitari ca ati reusit sa ajungeti la faza in care furati pe fata, fara sa va mai jenati.

  2. moi

    Tara arde, babele se piaptana.

    Alooo! Consiliul Judetean!!! O mai timeti mult pe incompetenta de Milas in brate? Angajatii primesc salarii de muncitor in confectii si ea isi plimba kilele in masinuta de servici. Si colac peste pupaza acum le mai retine inca nu stiu ce bani care ar fi fost dati ilegal.

    Poate investigheaza si presa treaba cu salariile celor din directie care de fapt ar trebui sa fie asistati social nu asistenti sociali.

Leave a Comment